You are here:

Milan pregăteşte revoluţia! Omul care cere putere totală pe San Siro înainte să accepte oferta

Milan pregăteşte revoluţia! Omul care cere putere totală pe San Siro înainte să accepte oferta

Serie A

Comentarii

AC Milan pregăteşte o reconstrucţie amplă după ratarea calificării în Champions League, iar Ralf Rangnick a redevenit una dintre variantele importante pentru reorganizarea clubului.

Potrivit celor de la La Gazzetta dello Sport, actualul selecţioner al Austriei este dorit pentru funcţia de şef al ariei tehnice, însă germanul nu ar accepta un rol decorativ. Rangnick ar vrea control total asupra proiectului sportiv, inclusiv dreptul de a alege noul antrenor, staff-ul apropiat şi oamenii-cheie din departamentul de scouting.

Milan trece printr-un moment de ruptură, după ce conducerea a decis să renunţe la Massimiliano Allegri, dar şi la principalii directori ai clubului: Igli Tare, Giorgio Furlani şi Geoffrey Moncada. În acest context, Gerry Cardinale şi cei de la RedBird caută o formulă nouă pentru conducerea sportivă a clubului.

Sursa citată notează că Rangnick s-a întâlnit marţi, la Viena, cu patronul Gerry Cardinale şi cu reprezentanţi ai RedBird, printre care şi Zlatan Ibrahimovic. Tehnicianul german şi-ar fi prezentat viziunea pentru Milan, dar şi condiţiile în care ar lua în calcul revenirea în fotbalul de club.

Un detaliu important este legat de calendar. Rangnick nu ar fi dispus să înceapă activitatea pe San Siro înainte de încheierea Cupei Mondiale, acolo unde Austria va evolua în Grupa J, alături de Iordania, Argentina şi Algeria.

Cardinale şi Ibrahimovic analizează în aceste zile varianta Rangnick, însă nu vor să pună presiune suplimentară pe selecţionerul Austriei înaintea turneului final.

Întrebat despre interesul celor de la Milan, Rangnick a evitat un răspuns direct.

„Probabil toată lumea a observat că la Milan s-a întâmplat ceva ieşit din comun în weekend”, a spus antrenorul german, potrivit Gazzetta dello Sport.

Contractul său cu federaţia austriacă expiră după Cupa Mondială, însă Rangnick a subliniat că, în acest moment, singurele discuţii oficiale privind viitorul său sunt cele cu Federaţia Austriacă.

Afla mai multe despre: serie aac milan 

viewscnt
Articole similare