Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Milionarul care o susţine din umbră pe Dinamo. Rednic: ”Completează foarte multe salarii aici”. Ce avere are

Milionarul care o susţine din umbră pe Dinamo. Rednic: ”Completează foarte multe salarii aici”. Ce avere are

Dinamo București

Comentarii

Mircea Rednic a vorbit despre milionarul care contribuie cu bani la susţinerea financiară a lui Dinamo, club aflat în insolvenţă.

Dinamo a trecut pe lângâ faliment după ce datoriile făcute de Pablo Cortacero au adus clubul într-o situaţie dezastruoasă.

Implicarea suporterilor, prin programdul DDB, dar şi susţinerea oferită de un milionar au reuşit să readucă clubul pe linia de plutire.

Cine este milionarul care investeşte discret la Dinamo

Dinamo a fost nevoită să intre pentru a doua oară în insolvenţă, dar situaţia putea fi şi mai urâtă dacă echipa nu era susţinută financiară din suporterii înscrişi în programul DDB.

Însă tot prin programul DDB a ales să investească şi un milionar din România. Este vorba despre Nicolae Badea, cel care a fost pentru mulţi ani acţionar şi preşedinte la Dinamo.

În vârstă de 72 de ani, Nicolae Badea a rămas cu sufletul aproape de echipa din Ştefan cel Mare şi a avut grijă ca echipa să nu ajungă în faliment.

Atât în sezonul trecut, cât şi în această stagiune, Nicolae Badea a investit mai multe sume de bani în momente critice pentru Dinamo. În prezent, el acoperă salariile mai multor jucători şi a avut un cuvânt de spus la transferuri.

Mircea Rednic, care şi el contribuie cu bani la cheltuielile echipei, a recunoscut că Nicolae Badea a rămas aproape de echipă:

”(Despre faptul că dă bani la Dinamo) E plăcerea mea. Sunt banii mei, fac ce vreau cu ei. Eu o să dau primă la meciul acesta (n.r. cu Sepsi). Eu le dau şi o zi liberă. Domnul Badea completează foarte multe salarii aici”, a spus Mircea Rednic.

Potrivit TOP 300 Capital, Niculae Badea figura în 2020 cu o avere estimată de aproximativ 94 de milioane de euro.

Însă Mircea Rednic aşteaptă ca şi alţi milionari să vină la Dinamo. Antrenorul echipei din Ştefan cel Mare a fost întrebat despre afirmaţiile făcute de Răzvan Zăvăleanu - administratorul judiciar al clubului - care a spus că este în negocieri cu mai mulţi oameni de afaceri din Dubai.

Mircea Rednic spune că s-ar bucura să vină şi alţi oameni cu bani, indiferent de unde provin aceştia: ”(Despre investitori) Sper să vină şi alţii, şi arabii, şi Afganistanul, şi toată lumea să vină”, a mai spus Rednic.

Afla mai multe despre: nicolae badea 

viewscnt
Articole similare