MINA, Museum of Immersive New Art, în colaborare cu Superliga, divizia de elită a fotbalului românesc, anunţă lansarea pe 13 martie a unei serii de experienţe imersive cu proiecţii 360, ce vor fi dedicate fiecărei echipe din Superliga.
Superliga Immersive propune o perspectivă diferită asupra fotbalului, oferind spectatorilor şansa de a trăi emoţiile unui meci din interiorul acţiunii. De la vestiar la teren, de la anticipare la euforie, fiecare show îi transpune direct în atmosfera unui meci real, conectându-i cu echipa favorită.
Show-urile sunt create de echipa MINA Creative Studios, folosind un mix de filmări şi tehnologie 3D. La fiecare meci au fost prezente echipe de filmare, capturând imagini autentice direct de pe stadion, care au fost apoi integrate în proiect, pentru a oferi o experienţă cât mai realistă şi captivantă. Rezultatul este o producţie spectaculoasă care transpune spectatorii în mijlocul acţiunii, oferindu-le senzaţia de a fi parte din joc. Show-urile Superliga Immersive vor dura două minute şi vor rula în cadrul intervalului show-urilor Kandinski şi Monet.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Prin parteneriatul cu Superliga, ne propunem să aducem fotbalul mai aproape de public şi să transpunem emoţia meciurilor într-un format imersiv unic. În ultimii ani, acest sport a luat amploare în România – a devenit o adevărată pasiune pentru tot mai mulţi oameni, care trăiesc fiecare meci cu intensitate. Pentru noi, este o provocare binevenită să oferim nu doar suporterilor, ci tuturor celor curioşi să descopere fotbalul dintr-o nouă perspectivă, o experienţă memorabilă. În plus, acest proiect marchează un pas important în construirea unui nou concept de spectacol sportiv multidimensional – fizic, digital şi imersiv – conectând terenul de fotbal cu spaţiul muzeal şi tehnologia de ultimă generaţie.” - Echipa MINA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Accesul la aceste show-uri imersive se face în baza unui bilet ce poate fi achiziţionat de pe: http://www.minamuseum.com
Urmăreşte noutăţile: @mina.museum
Despre MINA
MINA este primul spaţiu imersiv din România şi unul dintre cele mai mari centre de new media art din Europa de Sud-Est. Muzeul combină arta şi tehnologia într-un spaţiu senzorial dedicat tuturor vârstelor, având ca obiectiv creşterea consumului cultural şi a calităţii producţiei culturale contemporane.
MINA are spaţii permanente în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Sofia (Bulgaria), iar în curând, începând din 3 aprilie, va avea unul şi la Timişoara. Prin aceste formate, MINA extinde accesul publicului la experienţe culturale imersive, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Identitatea vizuală MINA a fost distinsă cu Red Dot Design Award, una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale de design.
Totodată, MINA este parte din Immersive Center Alliance, prima reţea internaţională de centre imersive, care conectează spaţii şi producători de conţinut din întreaga lume şi susţine colaborările internaţionale şi schimbul de know-how în domeniul experienţelor imersive.
Afla mai multe despre: superbet, mina, superliga, mina musem








