Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a subliniat că performanţa sportivilor de la CSA Steaua Bucureşti nu poate fi restricţionată prin lege şi aşteaptă rezultatele auditului şi ale verificărilor pentru a lua măsuri. El a transmis că scopul principal este transparenţa şi corectitudinea în gestionarea fondurilor clubului.
"Ar trebui să fie învinşi de alţi sportivi mai buni, nu de o reglementare legislativă"
La CSA Steaua Bucureşti se desfăşoară un control, după ce ministrul Apărării, Radu Miruţă, a vorbit despre bugetul de 32 de milioane de euro cu care este finanţat clubul care are în componenţă 33 de secţii sportive, printre care: atletism, baschet, box, canotaj, ciclism, echitaţie, fotbal, gimnastică, haltere, handbal masculin, hochei pe gheaţă, judo, kaiac‑canoe, karate, kempo, lupte, motociclism, nataţie, polo (masculin şi feminin), rugby, sambo, sanie, schi, alpinism, scrimă, taekwondo, tenis de câmp, tenis de masă, tir sportiv, triatlon şi volei
Întrebat la Prima News despre situaţia actuală, ministrul a subliniat că performanţa fotbaliştilor de la CSA Steaua nu poate fi limitată prin lege şi a precizat că aşteaptă concluziile Corpului de Control şi ale Departamentului de Audit, în cadrul verificărilor.
“Este un control minuţios din partea mai multor departamente de control din cadrul ministerului, atât corpul de control cât şi departamentul de audit. Până nu primesc date nu pot da informaţii pe care le-aş bănui, pentru că trebuie validate de cifre. Sunt determinat, în funcţie de cum arată cifrele şi mişcările banilor, să se normalizeze lucrurile acolo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ştiu că întrebarea principală este despre clubul de fotbal în privinţa căruia, până nu văd aceste date într-o formă articulată, nu pot spune. Ce pot spune principial, uitându-mă mai aproape la ce se întâmplă acolo, este că nu se poate ca performanţa unui sportiv s-o limitezi prin lege. Dacă acolo sunt sportivi care fac performanţă, care marchează, care joacă bine fotbal, care demonstrează că au capacitate sportivă, atunci ar trebui să fie învinşi de alţi sportivi mai buni, nu de o reglementare legislativă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum anume se elimină asta? Este o chestiune pe care o aştept să văd cum arată şi în rapoartele de audit, şi ale corpului de control”, a declarat Radu Miruţă la Prima News.
Radu Miruţă s-a referit la forma actuală a Legii Sportului, care a fost modificată, însă fără ca "militarii" să beneficieze în cele din urmă.
În această formă votată în vara anului trecut, ministerele nu se vor putea asocia, pentru a forma un club de drept privat, aceasta din urmă condiţia necesară pentru participarea în Superliga.
Ministrul Apărării, replică pentru conducătorii de la CSA Steaua şi Florin Talpan
“Un audit durează mult, pentru toate sporturile de la Steaua e un buget de 32 de milioane de euro. Sunt foarte multe contracte, foarte multe decizii, foarte multe preţuri care par că nu au legătură cu realitatea, cel puţin asta arată preview-ul controlului de acolo, iar eu am cerut nu doar date generale, ci date până la ultimul cent şi cum se mişcă. Un astfel de control, care n-a fost făcut probabil de foarte mult timp, nu se face de pe-o zi pe alta, că sunt date de obţinut, documente cerute. Cei de acolo nu sunt foarte bucuroşi să răspundă instant solicitărilor celor care controlează. Există termene. Ce le garantez e că fără să le pună la dispoziţie nu vor scăpa. Cu cât le pun la dispoziţie mai repede, cu atât operaţia va fi mai puţin dureroasă”, a declarat ministrul.
În privinţa atacurilor venite din partea juristului CSA Steaua, Florin Talpan, Radu Miruţă şi-a spus părerea pe scurt:
“Am văzut multe, dar nu intru în astfel de chestiuni. Mă interesează sportivii care au capacitate să facă performanţă şi marca Steaua să-şi primească valoarea şi nu altceva. Că se supără unul sau altul că începe să fie controlat e ligitim, înţeleg, dar scopul e să rezolv problema, nu să răspund nimicurilor”, a încheiat ministrul Apărării, Radu Miruţă, pentru sursa citată.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: radu miruta, csa steaua bucuresti, promovare superliga steaua bucuresti








