You are here:

Mircea Lucescu a primit un mesaj special din partea nepotului său: „A făcut un lucru bun că a acceptat!” Ce invitaţie le-a făcut Matei fotbaliştilor | EXCLUSIV

Mircea Lucescu a primit un mesaj special din partea nepotului său: „A făcut un lucru bun că a acceptat!” Ce invitaţie le-a făcut Matei fotbaliştilor | EXCLUSIV
Comentarii

Mircea Lucescu a primit un mesaj special din partea nepotului său Matei după victoria cu Kosovo, scor 3-0.

Ce invitaţie a primit Mircea Lucescu de la nepotul său după victoria cu Kosovo

Actualul selecţioner al echipei naţionale a revenit pe banca tricoloră după 38 de ani, iar debutul din Liga Naţiunilor a fost unul entuziasmant. Mircea Lucescu i-a condus pe tricolori la o victorie clară, scor 3-0, împotriva statului Kosovo.

Fanii adverşi au huiduit în momentul imnului naţional al României, dar rezultatul de pe teren a fost unul convingător în favoarea noastră, elevii lui Mircea Lucescu nefiind intimidaţi în niciun moment.

Matei Lucescu, nepotul selecţionerului şi patronul fabricii de bere artizanale Griviţa, a vorbit pentru Orange Sport despre emoţiile trăite în acel meci şi consideră că bunicul său a luat cea mai bună decizie posibilă când a acceptat propunerea celor din FRF. De asemenea, Matei îi invită pe tricolori să savureze o bere de calitate după meciul de luni cu Lituania.

„Pentru mine meciul ăsta a fost ca şi cum m-aş fi dat într-un rollercoaster. Parcă am fost într-un montagne russe. Am trăit cu mari emoţii partida, dar mi-am dat seama că Mircea a făcut un lucru foarte bun că a acceptat să revină la echipa naţională după 38 de ani.

Mă bucură acest rezultat, trebuie să le ţinem din nou pumnii şi luni. S-a dovedit faptul că avem o echipă tot mai unită, o echipă care joacă într-adevăr pentru România.

Înainte de plecarea spre Kosovo, noi toţi cei din familie i-am transmis gândurile noastre bune, pozitive pentru acest nou început. După meciul cu Lituania, îi invit pe toţi băieţii, dar şi pe Mircea să savureze o bere Griviţa”, a transmis Matei Lucescu, în exclusivitate pentru Orange Sport.

  • Material scris de Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: mircea lucescuechipa nationalamatei lucescu 

viewscnt
Articole similare