You are here:

Mircea Lucescu, OUT de la Dinamo Kiev. Antrenorul român, dat afară după un nou rezultat neaşteptat în campionat

Mircea Lucescu, OUT de la Dinamo Kiev. Antrenorul român, dat afară după un nou rezultat neaşteptat în campionat
Comentarii

Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a remizat duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu Vorskla Poltava, într-un meci din etapa a 9-a a campionatului Ucrainei. Presa din Ucraina speculează că antrenorul Mircea Lucescu s-ar putea despărţi de Dinamo Kiev.

Dinamo Kiev a deschis scorul în meciul Vorskla, prin Buyalsky, în minutul 33, dar a fost egalată în finalul primei reprize, în minutul 44, când oapseţii au înscris prin golul lui Yurchenko.

Dinamo Kiev este pe locul 8 în clasament, cu 10 puncte, iar presa ucraineană anunţă o despărţire între antrenorul în vârstă de 77 de ani şi Dinamo Kiev chiar în următoarele zile.

Motivul ar fi reprezentat de rezultatele sub aşteptări ale echipei în campionat şi în cupele europene. În acelaşi timp, mijlocaşul lui Dinamo Kiev, Şaparenko a declarat pentru sport.ua că motivul rezultatelor mai slabe din acest sezon este situaţia din ţară, plus despărţirea de mulţi dintre jucătorii străini care se aflau sub contract cu Dinamo Kiev.

”Experţii cunosc totul foarte bine! Când Dinamo Kiev a avut atât de multe rezultate bune timp de doi ani, nimeni nu spunea nimic Acum sunt de ajuns trei înfrângeri în campionat ca să înceapă să curgă criticile”, a declarat Şaparenko.

Venit în iulie 2020 la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a cucerit titlul, Cupa şi Supercupa Ucrainei şi a bifat 50 de victorii în cele 86 de meciuri petrecute pe banca tehnică a echipei.

Afla mai multe despre: mircea lucescu 

viewscnt
Articole similare