You are here:

Mircea Rednic a anunţat trei transferuri noi la Dinamo! ”Vine şi atacantul pe care îl aşteptăm de atât timp”

Mircea Rednic a anunţat trei transferuri noi la Dinamo! ”Vine şi atacantul pe care îl aşteptăm de atât timp”

Dinamo București

Comentarii

Mircea Rednic a dezvăluit înainte de partida de Cupă cu FC Argeş că Dinamo va perfecta în următoarele zile încă trei transferuri.

Dinamo întâlneşte FC Argeş în Cupa României, iar Mircea Rednic a decis să odihnească trei jucători importanţi: ”Am protejat trei jucători pentru că au jucat multe meciuri, inclusiv Deian Sorescu. Am zis că e momentul şi pentru el şi pentru Ivanovski şi Iliev. Cupa e un obiectiv important pentru mine, iar cei care vor intra azi sunt sigur că vor face toate eforturile ca să ne calificăm” a spus Rednic, înainte de meci.

Totodată, tehnicianul lui Dinamo a confirmat că formaţia din Ştefan cel Mare va aduce în următoarele zile încă trei jucători, inclusiv un atacant pe care fanii îl aşteaptă deja de ceva timp:

”Aduc jucători în funcţie de ce are echipa nevoie. Mâine, va semna jucătorul grec care a jucat în Belgia, care e mijlocaş stânga, fundaş stânga. A făcut vizita medicală, testul fizic, chiar e foarte ok. Tot mâine va veni un mijlocaş central şi mâine noapte va veni atacantul pe care îl aşteptăm de atât timp. E mai greu ţinând cont de bugetul pe care îl am la dispoziţie, dar am susţinerea conducerii. Am reuşit într-un timp foarte scurt să creez concurenţă şi să stimulez jucătorii. I-am reprimit în lot şi pe Nica şi pe Ţîră în lot, mea culpa. Vrea ca jucătorii să se simtă respectaţi.” a mai spus Mircea Rednic, înainte de partida Dinamo - FC Argeş din Cupa României. 

Dinamo i-a transferat în ultima vreme pe Tomas Vestenicky şi Michel Espinosa. Fotbalistul grec de care vorbeşte Mircea Rednic este cel mai probabil Nikolaos Kainourgios, fundaş/mijlocaş stânga şi fost jucător la Zulte Waregem.

Afla mai multe despre: mircea rednicdinamotransferuri dinamo 

viewscnt
Articole similare