You are here:

Mircea Rednic a confirmat lovitura pe care a dat-o pe piaţa transferurilor: ”Sâmbătă o să vină aici”

Mircea Rednic a confirmat lovitura pe care a dat-o pe piaţa transferurilor: ”Sâmbătă o să vină aici”

Superliga

Comentarii

Mircea Rednic a confirmat că a reuşit transferul lui Habib Habibou, atacant care a trecut şi pe la FCSB. Jucătorul în vârstă de 32 de ani va ajunge sâmbătă în România.

Poli Iaşi a reuşit o mutare interesantă pe piaţa transferurilor. Mircea Rednic a reuşit să-l convingă pe Habib Habibou, care a fost considerat o mare speranţă a generaţiei sale. Ajuns la 32 de ani, Habibou este acum liber de contract şi Mircea Rednic susţine că va ajunge sâmbătă în România:

”Sâmbătă o să vină aici, şi-a dat acordul Habibou. Îl cunosc, am lucrat cu el la Lagantoise, în Belgia. A jucat la Lokeren. Sunt sigur că se va adapta, a mai jucat în campionatul României”, a declarat Mircea Rednic.

Habib Habibou revine în Liga I. Fostul atacant de la FCSB semnează cu Poli Iaşi

Fostul stelist, Habib Habibou, ajuns la 32 de ani, revenise în Belgia, în septembrie 2019, însă a rezistat doar patru luni la Lokeren. Înaintea acestei mutări, Habibou rămăsese liber de contract, după ce evoluase pentru Zulte Waregem, unde reuşise 29 de goluri, şi pentru Gent, pentru care marcase de 12 ori în 18 meciuri.

Habib Habibou a mai jucat în Franţa pentru Rennes şi Lens, în Turcia pentru Gaziantepspor, în Qatar şi la Maccabi Petah Tikva, din Israel. Fostul jucător de la FCSB este internaţional al Republicii Centrafricane, pentru care a punctat o dată în două meciuri.

Afla mai multe despre: habib habibou 

viewscnt
Articole similare