You are here:

Mircea Rednic faţă în faţă cu Dinamo: ”Sunt profesionist. Mă interesează să câştige echipa mea!”

Mircea Rednic faţă în faţă cu Dinamo: ”Sunt profesionist. Mă interesează să câştige echipa mea!”

Farul Constanța

Comentarii

Antrenorul echipei FC Viitorul, Mircea Rednic, a afirmat că formaţia sa trebuie să se prezinte foarte bine la meciul cu Dinamo Bucureşti de vineri seara şi să facă tot posibilul să câştige cele trei puncte.

Mircea Rednic a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că speră că jucătorii săi au reuşit să se recupereze mental după meciul cu Poli Iaşi, oprit din cauza ceţii în minutul 68 la scorul de 0 – 0.

“Orice meci este greu în situaţia în care suntem noi, sper că am reuşit să ne recuperăm din punct de vedere mental, fizic nu pentru că s-au jucat doar 70 de minute, dar mental petnru că a fost cantonamentul ăsta, am stat încă o zi în plus, am revenit, ne-am încălzit, ne-am reîncălzit de vreo patru ori, după aia nu s-a jucat meciul”, a afirmat Rednic.

Antrenorul Viitorul a precizat că Dinamo are jucători de calitate chiar dacă trece printr-o perioadă proastă.

“Au jucători cu calitate, au făcut şi meciuri bune chiar dacă acum trec şi ei printr-o perioadă proastă, dar mai mult ca sigur va fi un meci foarte greu. (...) Mai puţin mă interesează situaţia lor. Noi păcat că în ultimele trei meciuri pe care le-am avut nu am reuşit să adunăm puncte pe un fond de joc bun, dar sper ca acum băieţii au înţeles mesajul meu şi al conducerii pentru că nu mai sunt multe meciuri, noi trebuie să ne prezentăm foarte bine şi să facem tot ce este posibil să câştigăm cele trei puncte”, a explicat Rednic.

El a precizat că nu a găsit o soluţie în atac după plecarea lui Lukassen.

“E clar că din momentul în care a plecat Kevin noi nu am găsit soluţii chiar dacă am tot schimbat, Sabala văd că încă nu a reuşit să se integreze, a avut şansa să joace, de altfel nici nu o să facă parte din lot pentru meciul acesta”, a afirmat antrenorul Viitorului.

Întrebat dacă meciurile împotriva lui Dinamo sunt mai speciale pentru el, Mircea Rednic a răspuns: “Nu sunt. Eu sunt profesionist, am fost implicat acolo şi sentimental şi financiar, am avut intenţiile cele mai bune ca lucrurile să meargă bine acolo, nu au vrut. Până la urmă tot eu am fost cel care a avut de suferit, acuzat că nu ştiu ce aş fi făcut, am venit să mă îmbogăţesc la un club care este întreţinut de suporteri. Dar e special pentru că joc cu Dinamo, joc acolo în Groapă unde cariera mea şi ca jucător şi ca antrenor mare parte acolo a fost. Dar pe mine mă interesează ca echipa mea să joace bine şi să câştige”.

Rednic a precizat că Boboc a fost recuperat, Tsoumou va intra în lot şi probabil va juca în acest meci, în timp ce Ely Fernandes este în continuare indisponibil.

Meciul dintre Dinamo şi Viitorul va avea loc vineri, de la ora 20.30, în direct la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: mircea rednicdinamoviitorul 

viewscnt
Articole similare