Antrenorul Mircea Rednic a exclus posibilitatea să demisioneze de la conducerea tehnică a echipei Poli Iaşi, care ocupă ultimul loc în Liga I şi care a fost învinsă, miercuri, cu 5-1, de Sepsi Sfântu Gheorghe, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei României.
Întrebat pe canalul de YouTube al clubului dacă intenţionează să demisioneze în cazul în care Poli Iaşi nu învinge pe Chindia Târgovişte, Rednic a răspuns că se gândeşte să-şi prelungească înţelegerea şi pentru următorul sezon.
O reacţie neaşteptată, în condiţiile în care moldovenii sunt pe ultimul loc în Liga 1 şi riscă retrogradarea: "Nici vorbă de aşa ceva, ar fi un gest de laşitate din partea mea. Am venit la Iaşi cu sufletul deschis să ajut, m-am implicat şi sentimental, şi financiar în această echipă şi niciodată nu o să renunţ în momentele grele. E şi responsabilitatea mea, vreau să-mi duc contractul până la capăt şi chiar mă gândesc să-mi prelungesc contractul la Iaşi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut o şedinţă constructivă, mi-a plăcut că jucătorii au cerut să discute şi a durat cam mult şedinţa lor. Sper ca ei să înţeleagă că doar împreună putem să ieşim din această perioadă dificilă. Am încredere în ei, au făcut şi meciuri bune."
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Meciul Chindia Târgovişte - Poli Iaşi va avea loc sâmbătă, de la ora 15.30, la Ploieşti, în etapa a şasea a play-out-ului Ligii I.
Poli Iaşi e ultima în Liga 1
Reluarea Ligii 1 s-a transformat într-un coşmar pentru Poli Iaşi. Cu Mircea Rednic pe bancă, moldovenii au ajuns ultimii în clasament, cu 15 puncte. Dinamo e pe locul 13, cu 17 puncte, la egalitate de puncte cu locul 12, Chindia Târgovişte, care ocupă locul de baraj. Hermannstadt e pe locul 11, ultimul care asigură prezenţa în Liga 1, cu 18 puncte.
Poli Iaşi a înregistrat trei înfrângeri consecutive de la reluarea Ligii 1, după meciurile cu Viitorul (1-2), Academica Clinceni (0-1) şi FC Voluntari (0-1).
Afla mai multe despre: mircea rednic, poli iasi