You are here:

Mircea Rednic, mulţumit după Oţelul - UTA 1-1: „Am avut mare noroc, e un punct câştigat!”

Mircea Rednic, mulţumit după Oţelul - UTA 1-1: „Am avut mare noroc, e un punct câştigat!”

Superliga

Comentarii

Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA, s-a declarat încântat după rezultatul de egalitate obţinut pe terenul Oţelului Galaţi.

Mircea Rednic, mulţumit de egalul obţinut de UTA cu Oţelul

Deşi UTA a deschis scorul prin Rareş Pop, formaţia din Arad a căzut fizic în repriza secundă, iar Oţelul a reuşit să restabilească egalitatea prin Alexandru Pop. Mircea Rednic a recunoscut forma slabă a echipei sale în anumite momente de joc, motiv pentru care este mulţumit de punctul obţinut.

„E un punct câştigat. Am avut mare noroc, mai ales în repriza secundă. Am avut ritm în prima repriză, cât ne-a ţinut benzima. A doua repriză am început-o prost, am pierdut mingea, ne-am lăsat dominaţi, n-am avut posesia şi am făcut multe greşeli.

Nici schimbările pe care le-am făcut nu au adus niciun plus. Avem 10 zile în minus faţă de Galaţi. La primul gol s-a pierdut mingea la mijlocului terenului şi au fost mai multe greşeli ulterior. Mă bucur totuşi că am reuşit să luăm un punct aici. Am fost statici. Trebuie să luâm cât mai multe puncte la fiecare meci.

Rareş Pop nu pleacă de la noi până nu termină şcoala şi nu ia bacalaureatul, decât dacă vine o ofertă extraordinară”, a declarat Mircea Rednic la finalul meciului.

Afla mai multe despre: mircea rednicutaotelulsuperliga 

viewscnt
Articole similare