Clubul Dinamo l-a dat afară, azi, pe Mircea Rednic şi a bătut palma cu Flavius Stoican. Antrenorul a mai condus Dinamo între 2013-2014 şi în 2015.
Rednic nu ştia că o să fie dat afară, el aflând vestea după ce Iuliu Mureşan a publicat un comunicat de presă pe site-ul oficial al clubului. Antrenorul s-a enervat şi a declarat că îşi va vedea de viaţa lui. Fostul tehnician din Ştefan cel Mare a recunoscut că nu se aştepta la un astfel de deznodământ şi a recunoscut că nu a semnat până în acest moment nicio înţelegere. El aşteaptă să vadă ce propunere îi va face conducerea.
”Este surpriza vieţii mele. Doar nu o să stau acum să mă rog de Mureşan!”
”Mă duc la Săftica. Îmi iau lucrurile, predau totul şi plec. Îmi văd de viaţa mea! Doar nu o să stau acum să mă rog de Mureşan să rămân la Dinamo. Este surpriza vieţii mele, nu credeam vreodată că mi se poate întâmpla aşa ceva. Vreau să văd şi ce-mi propun ei ca să reziliem, pentru că eu nu am semnat nimic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce înseamnă un comunicat? Între mine şi Dinamo este un contract, iar eu nu am semnat vreo reziliere. O să vedem ce termeni financiari îmi vor propune cei din conducere”, a mai spus Rednic, potrivit Fanatik.
Primele declaraţii ale lui Flavius Stoican după ce a semnat cu Dinamo
”Eu sunt gata să mă înham la muncă, mai multe detalii o să vă dau de mâine încolo. Doar atât pot să spun: «Hai, Dinamo!». Vom face posibilul şi imposibilul să continuăm în Liga 1”, a spus Flavius Stoica, potrivit GSP.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo-rednic-mureşan