Dinamo a pierdut duelul cu CS Mioveni, scor 1-2, după ce a condus până în minutul 90.
Mircea Rednic şi-a făcut un jucător praf după meciul cu CS Mioveni: "Îşi bate joc de munca colegilor"
Au marcat Sanoh ‘90+3 (penalti) şi Rusu ‘90+5 pentru gazde, respectiv Sorescu ’62 (penalty) pentru Dinamo.
Mircea Rednic a fost foarte supărat după meci. Antrenorul s-a luat de portarul Iliev, care in opinia sa a greşit la golurile marcat de CS Mioveni in ultimele minute ale partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Aici a fost o greşeală individuală. Nu ai voie să faci aşa ceva. Nu avea voie Iliev să iasă din poartă. Nici nu a atins mingea. Nu poţi să iţi baţi joc de munca unei echipe. Eu chiar nu il inţeleg. Şi meciul trecut la fel. Nu se poate să nu te concentrezi in ultimele cinci minute.
Aici a fost o greşeală individuală. Dacă gresea unul tanar mai ziceam. Ce căuta el acolo pe 6 metri? Se repetă greşeala din meciul cu Târgovişte. Nu e păcat să-ţi baţi joc de munca colegilor tăi? Am fost obligat să schimb, că nu am multe soluţii. Noi am pierdut, nu că cei de la Mioveni au avut cine ştie ce ocazii.
Noi am avut 3 puncte şi nu e prima oară. Nu se poate, un pic de concentrare, şi la jucători cu experienţă. Sunt foarte supărat, nu e prima greşeală. E păcat, veneai după o victorie. Au fost puţini mai buni cei de la Mioveni în prima parte, dar am echilibrat în repriza a doua.
Am avut câteva contraatacuri unde nu a fost ultima pasă bună. Tuturor le-am dat şansă, aţi văzut. Unii pe care i-am adus deja şi-au reziliat. Dacă tu în 45 de minute cu Mioveni nu câştigi un duel, nu ai ce căuta aici", a spus Mircea Rednic după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rednic a avut un mesaj şi pentru suporterii lui Dinamo, care au fost foarte revoltaţi la finalul partidei fiind nemulţumiţi de soarta meciului. "Fanii au dreptate să fie supăraţi au venit până aici. Sunt foarte supărat şi eu", a conchis Rednic.
Afla mai multe despre: dinamo, mircea rednic, plamen iliev