Mircea Sandu a răspuns la Dolce Sport numeroaselor acuzaţii ce i-au fost aduse în presă după scandalul bannerelor de la meciul cu Uruguay.
Lasă-i aici un mesaj lui Mircea Sandu!
Şeful Federaţiei a făcut astfel apel la suporteri să nu mai folosească partidele echipei naţionale ca pretext pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de conducătorii fotbalului românesc.
“Astăzi am avut o întrunire cu mai mulţi reprezentanţi ai suporterilor. Sper să-i conving că echipa naţională are nevoie de suporteri care să-i fie apropiaţi. Sper ca echipa naţională să fie susţinută aşa cum trebuie la meciurile viitoare.
Sper ca uşor-uşor, aceste contestări care sunt la adresa mea sau a lui Dragomir să se întâmple în alte locuri decât în stadion. Să vină în faţa Federaţiei, a guvernului, sau unde vor ei, şi să protesteze. Nu-i opreşte nimeni! Facem prea mult tam-tam dintr-un banner absolut stupid. Legea spune foarte clar, bannerele cu conţinut xenofob, jignitor, politic nu pot fi acceptate. Rămâne la latitudinea organizatorilor care sunt bannerele acceptabile”, a explicat Mircea Sandu la Dolce Sport.
Totodată, preşedintele FRF s-a disculpat pentru intervenţia în forţă a agenţilor de securitate de pe Naţional Arena la meciul cu Uruguay.
“Vă spun eu că peste câţiva ani oamenii nu vor mai suporta şi îi vor exclude ei pe aceşti huligani din rândul lor. În mod cert am făcut şi greşeli, dar în nici un caz nu am pus jandarmii să bată suporterii, nu am interzis eu bannerele pe stadion, nu e treaba mea. Dar am şi eu un mic merit acolo pentru că am reuşit să mai aduc copii şi bătrâni la stadion”, a mai spus Sandu pentru Dolce Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.