Mirel Rădoi, aflat la Viena înaintea meciului cu Rapid, şi-a exprimat regretul profund pentru dispariţia lui Emeric Ienei, amintind calmul şi lecţiile sale.
Fotbalul românesc este în doliu. Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei şi una dintre cele mai respectate figuri din istoria sportului românesc, a murit la vârsta de 88 de ani, în locuinţa sa din Oradea. Legendarul tehnician, care a condus Steaua către câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, lasă în urmă o moştenire uriaşă pentru fotbalul din România.
Mirel Rădoi, profund îndurerat după moartea lui Ienei: "L-am avut în vestiar"
"Din păcate, am văzut de dimineaţă ştirea. Am avut bucuria să stau de mai multe ori cu dânsul, ultima dată din postura de antrenor, când îmi explica foarte multe lucruri şi i-am spus: 'Nea Imi, îmi pare rău, dar nu pot să fiu calm ca dumneavoastră şi echilibrat'. L-am avut în vestiar înaintea meciului nostru de la Sevilla, când am jucat cu Betis în cupele europene, şi ne-a ţinut un discurs un minut atât de calm, că am simţit că mă duc la o miuţă cu prietenii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A ridicat toată presiunea de pe umeri, a venit râzând, voios, şi am rămas surprins. Abia atunci am realizat cât de mare era dânsul şi ce a făcut pentru fotbalul românesc. Nu mai avem de la cine învăţa, un om foarte bun, dar mă bucur pentru tot ce a lăsat în urmă”, a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Rivala celor de la FCSB s-a interesat de transferul lui Mario Tudose: "1 milion de euro pentru 50%"
- Andrei Nicolescu a dezvăluit tot! Dinamo a început negocierile cu fotbalistul cotat la 1.000.000 de euro: "Agentul a venit la ultimul meci"
- Flavius Daniliuc, fundaşul lui Basel, şi-a amintit de momentele petrecute în România, înaintea duelului cu FCSB: "Am petrecut mult timp"
- Fostul căpitan al Stelei, îndurerat de decesul lui Emeric Ienei: "Te făcea să-l respecţi. Nu am cuvinte"
- Tinerii jucători de la FCSB îşi propun să joace împotriva "greilor" din Champions League, după ultima victorie: "Ar fi o bucurie"
- "Am făcut, fac şi o să mai fac greşeli". Mirel Rădoi a intervenit înainte de Rapid Viena - Universitatea Craiova | VIDEO
- "Am primit o veste rea de tot pentru sufletul meu"! Ilie Năstase, profund îndurerat după moartea lui Emeric Ienei: "Trebuia să-i facă statuie până acum"
- Prima decizie luată de FRF după decesul lui Emeric Ienei, înaintea meciurilor din România
Afla mai multe despre: craiova, rădoi, emeric ienei








