România U21 nu a reuşit să câştige, încă, în deplasare, în această campanie de calificare la Campionatul European din 2021. Mirel Rădoi se aştepta ca elevii săi să aibă parte de un meci greu.
"Nu cred că a fost un meci foarte reuşit, ne aşteptam la această agresivitate. Cred că a fost o zi în care am văzut şi alţi jucători. Aici orice echipă va juca, va fi un meci dificil. E o echipă agresivă, dacă intri în jocul lor ai mari probleme. Din păcate, am intrat în jocul lor, a intervenit şi acea eliminare, dar în mare parte sunt mulţumit de atitudine. În momentul ăsta contează să ne facem jocul nostru", a spus selecţionerul reprezentativei de tineret, la Pro X, despre meciul cu Irlanda de Nord.
Cu toate că a încheiat anul cu un egal, iar România este pe locul doi, la cinci puncte în spatele selecţionatei din Danemarca, Mirel Rădoi consideră că a fost un an reuşit pentru el şi jucătorii pe care îi antrenează, în special având în vedere performanţa din vară, de la Campionatul European: "Suntem pe locul doi, suntem în grafic, cu siguranţă mi-aş fi dorit o victorie, dar în condiţiile astea a fost un an bun".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, romania u21