Reprezentativa României a fost învinsă, miercuri seară, cu scorul de 2-1, de selecţionata Georgiei, într-un meci amical disputat pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti. Imediat după partidă, selecţionerul Mirel Rădoi a răbufnit la conferinţa de presă.
"Contează şi rezultatul, dar nu este primordial. Pentru noi a contat evoluţia, jucătorii care au fost noi pentru echipa naţională, care sunt pe acea listă pe care noi îi monitorizăm şi au jucat şi în seara asta. Dar, la sfârşit, cred că rezultatul este unul care nu este corect. Rezultatul trebuia să fie cu totul şi cu totul altul din punctul meu de vedere, la situaţiile pe care le-am avut.
După înfrângerea asta chiar nu am ce să le reproşez din punct de vedere al atitudinii, al determinării. Chiar şi-au dorit. Şi în momentul în care am rămas în 10 oameni au înţeles că trebuie să alerge mai mult pent a suplini absenţa jucătorului eliminat. Dar până la urmă mă bucură faptul că am reuşit să respectăm ceea ce am lucrat pe faza de atac, am reuşit să ne creăm foarte multe situaţii.
Ce mă deranjează este că ne pierdem concentrarea în faţa porţii. Reuşim să aducem mingea de multe ori, să ne creăm situaţii, dar le ratăm cu seninătate. Pentru noi, scopul este să marcăm un gol mai mult decât adversarul. Pe mine nu mă interesează în momentul de faţă să terminăm o partidă 0-0, care nu ne poate aduce niciun beneficiu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă nu merge aşa, schimbaţi-mă pe mine. E simplu. Eu nu pot să mă schimb. Vorbim de trei ani de zile, de când sunt la FRF, vă spun aceleaşi principii. Aţi fost mulţumiţi la naţionala de tineret, acum nu mai sunteţi mulţumiţi... Eu nu o să mă schimb. Indiferent de ceea ce se întâmplă, indiferent de naţionala cu care vom juca, eu o să îmi păstrez aceleaşi principii.
Îmi pare rău că nu vă mulţumesc. Poate o să se termine şi perioada asta şi o să vină altcineva care o să vă mulţumească. Apoi o să veniţi să spuneţi că nu am primit decât două goluri, dar totuşi am rămas acasă. Vrem să jucăm mai frumos. O să ne întoarcem din cinci în cinci ani, de fiecare dată că un antrenor nu a mulţumit pe nimeni.
Eu simt că este un progres al jucătorilor. Îmi place să joc ofensiv. Nu am putut ca jucător, o fac acum ca antrenor. Să înţeleg că voi încercaţi să îmi schimbaţi principiile în momentul de faţă? Că avem aceleaşi discuţii interminabile.
Spuneţi-mi şi mie, în afară de 2016, de câte ori ne-am calificat? Şi până acum aţi fost foarte acizi, joc urât, nu ne calificăm, nu avem rezultate. Acum că avem gol primit în fiecare meci, medie de două goluri... Sunt de acord, nu o neg, dar dacă nu încercăm să schimbăm ceva, mereu ne vom ascunde în spatele acelui ceva. Că e ofensiv, că e defensiv... Trebuie să acceptăm realitatea, asta e în momentul de faţă. Atât poate antrenorul din faţa voastră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mă ridic acum de pe scaun, pot să plec, am încheiat discuţia, hai să vedem cine vine următorul... La fel va fi luat. În momentul de faţă, jucătorii chiar nu au nicio vină, nu am ce să le reproşez, decât în anumite momente în care am avut situaţii foarte clare şi nu au fost concentraţi. În rest chiar nu am ce să le reproşez în acest meci.
Pur şi simplu, vreau ca echipele pe care le conduc să aibă personalitate. Să aibă un joc în care, indiferent de echipă, abordarea să fie la fel. Momentele în care reuşim să câştigăm cu 3-2, 4-3 sunt momentele în care sunt cel mai fericit. Decât să fac un 0-0, mai bine pierd ca în acest meci, cu 1-2" , a spus Mirel Rădoi la conferinţa de presă.
România - Georgia 1-2
Au marcat: Ivan ’78 / Mikautadze ’61, Aburjania ‘71
În minutul 42, Florin Tănase a fost eliminat pentru un fault la un adversar.
Şi de la oaspeţi a fost eliminat un jucător, Kverkvelia, în minutul 64, după ce a primit al doilea cartonaş galben. În minutul 65, Răzvan Marin a ratat un penalty acordat pentru un fault al lui Kverkvelia la Ivan.
În primul “11” tricolor s-au aflat trei debutanţi: Vlad, Sorescu şi Olaru.
România: 12. Vlad – 24. Sorescu, 6. Chiricheş-cpt., 5. Nedelcearu, 3. Ganea – 21. Olaru (8. Cicâldău ’57), 18. Marin (23. Stanciu ’77), 10. Maxim (20. Budescu ’58) – 14. Hagi (13. Keşeru ’77), 7. Alibec (9. Ivan ’58), 19. Tănase. Selecţioner: Mirel Rădoi
Georgia: 17. Kupatadze – 13. Chabradze, 3. Khocholava, 5. Kverkvelia, 21. Azarov – 19. Shengelia (11. Lobzhanidze ’57), 16. Kvekveskiri (9. Kiteishvili ‘57), 15. Aburjania (7. Gvilia ’80), 10. Okriashvili (4. Kashia ’66), 6. Daushvili – 22. Mikautadze (8. Zivzivadze ’81). Selecţioner: Willy Sagnol
Meciul a fost arbitrat de grecul Tasos Sidiropoulos.
Duminică, naţionala României va mai disputa o partidă amicală, cu Anglia, la Middlesbrough.
Afla mai multe despre: mirel radoi, echipa nationala, romania