Universitatea Craiova a bifat un prim succes în play-off-ul Superligii, cu scorul de 3-0 în faţa celor de la U Cluj.
Universitatea Craiova a urcat pe prima poziţie în play-off la capătul partidei din Bănie. Trupa antrenată de Mirel Rădoi s-a impus fără ca adversarii de la U Cluj să pună mari probleme la poarta lui Popescu.
Antrenorul gazdelor, Mirel Rădoi, a făcut apel la calm după victoria în faţa fostului lider din clasament, U Cluj. Rădoi a dezvăluit faptul că a insistat pe antrenarea finalizării în pregătirea meciului din această etapă, fapt care le-a permis fotbaliştilor săi să-şi fructifice ocaziile la poarta lui Lefter.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mirel Rădoi: "Am exagerat cu finalizarea săptămâna asta"
"Trebuia să uităm (n.r. despre înfrângerea cu FCSB), aşa cum am zis, ăsta este lucrul frumos în sport, ai următoarea partidă. Pe de altă parte, atitudinea a fost de partea noastră în seara asta, când ne vom ridica la acest nivel de determinare, calitatea va fi de partea noastră. Nu mă uit la clasament, mai avem încă 5 finale, abia apoi ne vom uita la clasament.
Într-adevăr, cred că am exagerat puţin săptămâna asta cu finalizarea, mă bucur că până la urmă am ieşit, trebuie să lucrăm, avem foarte multe situaţii iar în continuare nu marcăm. Dacă ai trei ocazii, nu îţi permiţi să marchezi un singur gol, trebuie să marchezi două goluri.
Sunt total de acord, jucătorii de la Universitatea Cluj nu au încercat să incite spiritele, cred că a fost un spectacol frumos în seara asta. În astfel de momente, nu cred că mai contează timpul, dacă va trebui ca o echipă să ne trezească să jucăm la trei noaptea, o să jucăm la trei noaptea.", a declarat Mirel Rădoi, la flash interviu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Neluţu Sabău, primele concluzii după eşecul la scor din Bănie: "Nu pot să fiu supărat"
- Alex Mitriţă, îndrăzneţ după ce Universitatea Craiova şi-a depus candidatura pentru lupta la titlu: "Pentru asta muncim"
- România, în grupă cu Ungaria şi Macedonia, în faza a doua a precalificărilor europene pentru Cupa Mondială de baschet
- VIDEO | Rapidiştii şi-au numit cea mai mare slăbiciune înaintea derby-ului cu FCSB: "Trebuie să reglăm asta"
- Gerard Pique neagă că i-ar fi dat mită lui Luis Rubiales într-un presupus caz de corupţie. Fostul fotbalist a plâns la sfârşitul audierii
- Fostul ministru al sportului, Eduard Novak, şeful Comitetului Naţional Paralimpic!
Afla mai multe despre: universitatea craiova, u cluj, mirel radoi, superliga, play-off