Universitatea Craiova se duelează cu FCSB duminică, de la ora 21:00, pe Stadionul "Ion Oblemenco", în runda a patra din play-off-ul Superligii.
Mirel Rădoi, declaraţii înainte de Universitatea Craiova - FCSB
Partida dintre Universitatea Craiova şi FCSB se va juca pe 13 aprilie (duminică), de la 21:00. Disputa din Bănie se anunţă extrem de încinsă, pentru că în joc sunt puse puncte extrem de importante în lupta pentru titlu.
Mirel Rădoi a susţinut conferinţa premergătoare partidei şi a surprins când a declarat că presiunea este mai mare pe rivali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Rădoi a câştigat, până acum, toate cele cinci meciuri disputate pe teren propriu, de la revenirea la Craiova.
”Presiunea este mai mare pe FCSB, avem avantajul publicului şi venim după o săptămână grea la Cluj (n.r. unde Craiova a fost eliminată din sferturile Cupei României şi a pierdut în campionat, scor 0-2), avem motive să arătăm că a fost o perioadă încărcată şi proastă pentru noi.
Nu avem nevoie de formula ideală sau prima echipă (n.r. a FCSB-ului), ne concentrăm pe ce avem de făcut. Cred că va fi un meci foarte disputat, aşa cum a fost şi cel din sezonul regular.
Publicul va fi de partea noastră de data asta. Nu cred că avem nevoie de o motivaţie în plus la această partidă, pentru că jucăm acasă, în faţa suporterilor noştri şi jucătorii îşi găsesc motivaţia mult mai uşor”, a spus Rădoi, la conferinţă.
Universitatea Craiova a fost bătută de două ori, în doar câteva zile, de CFR Cluj. Prima dată, în sferturile Cupei României, apoi în etapa a 3-a din play-off.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înainte de meciul de pe Ion Oblemenco, FCSB e lider, cu 35 de puncte, în timp ce oltenii sunt pe locul 3, la trei lungimi. Pe 2 e CFR Cluj, cu 33 de puncte.
Afla mai multe despre: mirel rădoi, universitatea craiova, fcsb