You are here:

Misiune îndeplinită. Ce a făcut Neymar, după ce Santos s-a salvat de la retrogradare

Misiune îndeplinită. Ce a făcut Neymar, după ce Santos s-a salvat de la retrogradare

Neymar

Comentarii

Neymar (33 de ani) a trecut cu bine peste sezonul dificil cu Santos, dar şi peste intervenţia chirurgicală l-a care a fost supus.

Neymar a fost operat, cu succes, la genunchiul stâng

Neymar, atacantul brazilian de la Santos, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, care a decurs foarte bine, la genunchiul stâng, a anunţat luni clubul său prin intermediul unui comunicat.

Starul Neymar a fost supus unei ”artroscopii pentru a trata o ruptură de menisc medial. Operaţia a fost reuşită şi jucătorul se simte bine”, scrie în comunicatul publicat de Santos.

Operaţia a fost efectuată de medicul echipei naţionale a Braziliei, care îl mai operase anterior pe Neymar. 

Atacantul a trecut printr-un sezon dificil la clubul său din copilărie, Santos, pentru care joacă de începutul anului, el suferind mai multe accidentări, dar a jucat un rol cheie în supravieţuirea formaţiei în prima divizie, marcând de cinci în ultimele cinci meciuri, Santos asigurându-şi locul în prima ligă abia în ultima etapă.

De altfel, Neymar anunţase că nu se va opera până când echipa nu va fi salvată de la retrogradare. Acum, visul lui este să revină în tricoul Braziliei pentru Cupa Mondială din 2026.

Afla mai multe despre: neymarsantosbrazilia 

viewscnt
Articole similare