Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB, a clarificat zvonul legat de un presupus incident petrecut pe Calea Victoriei, la o zi după înfrângerea celor de la FCSB de pe terenul letonilor de la FK Auda.
FCSB a suferit un nou eşec împotriva grupării pregătite de francezul Didier Zanetti. După 2-3 în Ghencea, în partida tur, FCSB era nevoită să întoarcă scorul pentru a se califica în turul trei preliminar UEFA Conference League. După un gol anulat al lui Daniel Bîrligea, "roş-albaştrii" s-au văzut conduşi de gazde.
Joao Paulo a marcat un gol care anunţa revenirea formaţiei lui Marius Baciu, dar letonii au profitat de lipsa de inspiraţie a lui Daniel Bîrligea în faţa porţii şi au marcat de trei ori în repriza secundă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform jurnalistului Emanuel Roşu, Mihai Stoica ar fi fost implicat într-un incident la o cafenea de pe Calea Victoriei, în care un suporter i-ar fi răsturnat masa la care se afla de fiica sa, Teodora. Mihai Stoica a dezminţit zvonul şi a precizat că un asemenea scandal nu a avut loc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mesajul lui MM Stoica
"Niciun incident azi la vreo cafenea pe Calea Victoriei. De fapt, niciun incident pe nicio cale.", a transmis oficialul FCSB, pe Instagram.
FCSB primeşte vizita celor de la Farul Constanţa în etapa a 3-a a Superligii. În sezonul trecut, la duelul disputat la Bucureşti, Farul a reuşit să se impună în mod dramatic în faţa formaţiei "roş-albastre".
- Citește și
- Ciprian Marica i-a pus "gând rău" FCSB-ului, înaintea meciului cu Farul: "Să aibă o nouă zi proastă"
- Dinamo investeşte în viitor. "Noi nu vorbim despre un proiect sportiv aici, vorbim mai degrabă despre o şansă"
- OFICIAL | A provocat un scandal uriaş, iar acum a plecat de la Universitatea Craiova: "A venit momentul"
- Univ. Craiova – Petrolul | Coelho menajează o parte din titulari
- OFICIAL | Dinamo şi-a prezentat noua achiziţie. Fotbalistul venit de la Shkendija a semnat pe trei ani: "Bine ai venit"
- Victoria oaspeţilor în Superligă, o raritate. Se schimbă tradiţia în etapa #3?
- Daniel Pancu a spus totul despre Juan Bauza, după ce s-a zvonit că ar putea semna în Giuleşti: "Un jucător interesant"
- Moment emoţionant la conferinţa lui Chivu: omagiu pentru Franco Baresi după vestea care a îndoliat Italia
- Infantino, în pericol? Ce s-ar întâmpla dacă planul său pentru Cupa Mondială se prăbuşeşte







