MM Stoica a analizat echipa din prezent a FCSB-ului pe care Toni Petrea o are la dispoziţie.
FCSB a postat un videoclip cu Nicoale Dică de la antrenamentele FCSB-ului prin care a anunţat revenirea antrenorului la echipă. Gigi Becali (64 de ani), patronul FCSB, a anunţat marţi dimineaţa că Nicolae Dică este noul antrenor al echipei după plecarea lui Toni Petrea.
În cadrul unei conferinţe de presă, Gigi Becali a anunţat că Nicolae Dică va fi noul antrenor al echipei. Omul de afaceri a anunţat ce condiţie i-a pus "Nic" înainte de a accepta oferta şi a anunţat că e liber să schimbe sistemul şi să-i schimbe poziţia în teren lui Octavian Popescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Spre deosebire de negocierile eşuate din vara trecută, Nicolae Dică a fost liber acum şi a semnat cu FCSB. În urmă cu un an făcea parte din staff-ul lui Mirel Rădoi la naţionala României din funcţia de antrenor secund.
Principalul a fost aproape de a semna cu FCSB şi în 2019, dar atunci a rămas în Liga 2 la FC Argeş. Primul său mandat la FCSB a avut loc între iulie 2017 şi decembrie 2018, atunci când a reuşit să califice echipa în 16-imile Europa League. La acel moment, Nicolae Dică s-a arătat deranjat de implicarea lui Gigi Becali la echipă, dar şi de influenţa mare a unor jucători din lot.
Prezent în studiolul Orangesport, MM Stoica a analizat echipa din prezent pe care Dică o va avea la dispoziţie în acest sezon.
”E foarte diferită echipa, la momentul ăsta, faţă de cea de atunci. Noi avem doi titulari de 19 ani: Octavian Popescu şi Ianis Stoica. Deci, avem doi titulari de 19 ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Avem portar de 22 de ani sau 23. Avem Şut şi Cordea de 23 de ani, avem Coman, Olaru, de 24 de ani. Posibil să apară Pantea, care are 18 ani.
Deci e o echipă tânără, o echipă cu care în mod normal, trebuie să avem răbdare. Dacă pleacă jucători, trăim. Ok, ne slăbim din punct de vedere sportiv, dar tu trebuie să trăieşti. Să pierzi bani în fiecare an nu e o reţetă”, a spus MM Stoica, în exclusivitate, la OrangeSport.
Afla mai multe despre: fcsb-mm stoica-dica