Nemulţumit de arbitrajul de la FCSB - Astra, Mihai Stoica nu s-a ferit la declaraţii şi l-a făcut praf pe centralul Radu Petrescu. Directorul sportiv al roş-albaştrilor a profitat de moment şi i-a ironizat şi pe rivalii din lupta pentru titlu.
"La ce se întâmplă, ţi-e greu să te mai gândeşti la titlu şi la chestii de genul acesta. Am tot spus că sunt foarte multe greşeli de arbitraj împotriva noastră. Am ajuns să ne bucurăm că la meciul cu CFR a fost un arbitraj corect? Eu aşa mă simt. Nu se poate aşa ceva. Adică Radu Petrescu, trei faze în care trebuia să dicteze lovitură de pedeapsă în favoarea noastră.
Trei faze la un singur jucător. Păi ce facem? Nu jucăm ceea ce ne dorim, nu putem să fim superiori adversarilor noştri aşa cum ne dorim, am avut puţină şansă pe final la meciul acesta, pentru că Astra a avut ocazie. Dar de ce... Fac şi eu ca Gheorghe Ştefan pe vremuri. Să ni se dea ce e al nostru. E inadmisibil. Am văzut că etapa asta Sebastian Gheorghe a arbitrat bine mersi, ce să înţeleagă arbitrii?
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru că Sebastian Gheorghe a făcut o greşeală inexplicabilă. Am cerut să ni se explice, nici măcar nu am primit vreo explicaţie. Dimpotrivă, am fost chemat că a semnat domnul Vassaras o hârtie că eu aş fi sugerat. Eu nu am sugerat nimic, eu am spus clar. Suntem dezavantajaţi! Sunt greşeli de arbitraj şi nu sunt greşeli minore. Sunt greşeli foarte mari, greşeli care decid un campionat.
Dacă era sistemul video, eram pe primul loc. Şi în sezonul regulat şi în sezonul neregulat, cum vreţi să o luaţi. Ce să îi spui lui Tănase dacă arbitrul trebuia să dicteze 3 lovituri de pedeapsă? Ce să îi spui? Nu mai intra în careu? Ar fi trebuit să îl aştept pe Radu Petrescu să îi mulţumesc că la ultima fază nu i-a dat al doilea galben şi roşu. E prea mult. Eu am trăit şi vremurile celelalte, când nu se televiza. Te duceai la Bistriţa, jucai până se întuneca şi aşa mai departe. Suntem totuşi echipa care face cea mai mare audienţă din România, singura echipă care a contat în ultimii ani în Europa. Te miri că se duce campioana şi se face de râs cu nişte băieţi care lucrează în panificaţie.
Ştiu eu dacă sunt intenţionate? Ştiu că Petrescu face multe greşeli împotriva noastră. Ştiu că Petrescu a făcut greşeală la meciul CFR - Gaz Metan Mediaş, greşeli grave. L-a eliminat pe Trif parcă, din două galbene. Pe unul numai el l-a văzut şi după aceea la o simulare a lui Ioniţă a dat penalty în prelungiri, la 2-2. Dacă îndrăzneşti să spui ceva, eşti chemat la comisii, nu înţeleg. Aveam noi un prieten care a combinat două proverbe. Ursul trece, pietrele rămân.
Vrem măcar să aibă o miză meciul din ultima etapă, dar mi-e teamă că nu va fi aşa. (n.r. Dan Petrescu a zis că FCSB câştigă uşor cu Astra) Cred că cei de la Astra ar trebui să îi dea replica lui Dan Petrescu, nu mă simt lezat sub nicio formă. Fiecare dă ce declaraţii crede că îl ajută. Părerea mea e că nu l-a ajutat foarte mult declaraţia asta, pentru că are meci la Giurgiu cu Astra" , a declarat directorul sportiv al celor de la FCSB, Mihai Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai stoica, radu petrescu, fcsb