You are here:

MM Stoica a respins sugestia venită dinspre Dinamo! Ce i-a transmis lui Andrei Nicolescu: "Nu mi se pare o idee bună"

MM Stoica a respins sugestia venită dinspre Dinamo! Ce i-a transmis lui Andrei Nicolescu: "Nu mi se pare o idee bună"

Superliga

Comentarii

Andrei Nicolescu, preşedintele celor de la Dinamo, a propus modificarea orelor de disputare a derby-urilor din Superliga, iar Mihai Stoica a reacţionat.

Nemulţumit de numărul redus de spectatori la partidele de pe teren propriu din această perioadă, Andrei Nicolescu a propus ca derby-urile să se dispute la ore precum 17 sau 18, mai ales pe timp de weekend, pentru a aduce mai mulţi suporteri la stadion.

"Cred că ar trebui cumva noi, ca şi cluburi, cel puţin pe sâmbătă şi duminică, să evităm acest prime time. Adică echipele care sunt în prima parte a clasamentului trebuie să joace tot timpul în ora ultimă.

Ora ultimă, în perioada de iarnă, nu mai e potrivită pentru audienţă la stadion. De ce să nu se joace de la ora 17:00 sâmbătă? De ce să nu joace Rapidul sau FCSB-ul sau Dinamo de la 17, de la 18?", a declarat Andrei Nicolescu, la Fanatik.

MM Stoica: "Noi nu suntem la Old Firm"

Mihai Stoica nu e de acord cu oficialul dinamovist, ci crede că nocturnele aprinse sunt specifice derby-urilor, iar astfel de meciuri nu ar trebui să se joace pe timp de zi.

"Depinde şi de anotimp. Depinde de foarte mulţi factori. Spre exemplu, nu mi s-ar părea condiţii pentru un derby să se joace la lumina zilei. Un derby fără nocturnă mi se pare… parcă ceva lipseşte.

Noi nu suntem la Old Firm (n.r. - derby-ul Scoţiei) să joace la ora 12:00, Glasgow Rangers cu Celtic. Nu mi se pare o idee bună. La ora 19:00, da, mi s-ar părea o idee bună, pentru că acum e întuneric", a transmis Mihai Stoica, la Prima Sport.

Afla mai multe despre: fcsb, dinamo, andrei nicolescu, mm stoica 

viewscnt
Articole similare