You are here:

MM Stoica, anunţ exuberant după decizia ÎCCJ: "Se întoarce numele, se întoarce şi stema. Gata cu gluma aceasta cu CSA Steaua"

MM Stoica, anunţ exuberant după decizia ÎCCJ: "Se întoarce numele, se întoarce şi stema. Gata cu gluma aceasta cu CSA Steaua"

FCSB

Comentarii

Mihai Stoica a reacţionat în urma deciziei luate de ÎCCJ, care a hotărât rejudecarea procesului pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua.

"Doar partea noastră poate să spună că a câştigat. Intrăm în normalitate, iar instanţele vor lua până la urma decizia corectă. Adică FCSB este continuatoarea Stelei, cum a făcut şi UEFA, aşa vor face şi instanţele noastre.

E imposibil să digeri ce s-a întâmplat până acum. Subiectul e prea amplu, dar e o victorie mare. Totul se va întoarce la normal, se va întoarce numele, se va intoarce şi stema, iar toata această glumă cu echipa care s-a înfiinţat în anul in care noi jucam cu City şi spulberam Sparta Praga... Se va încheia această glumă cu această echipă" , a spus Mihai Stoica.

Înalta Curte de Casţie şi Justiţie a decis rejudecarea procesului de palmares dintre CSA Steaua şi FCSB

Înalta Curte de Casţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis să trimită spre rejudecareprocesul de palmares dintre CSA Steaua şi FCSB.

"Admite recursul declarat de pârâta Fotbal Club FCSB S.A. împotriva încheierii din 10 mai 2021 şi a deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Admite recursul declarat de intervenienta Asociaţia Salvaţi Steaua împotriva deciziei civile nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. Definitivă", este decizia ÎCCJ.

Astfel, rămâne în vigoare decizia luată pe fond de Tribunalul Bucuresti - care a acordat CSA Steaua palmaresul din perioada 1947-2003, adica inclusiv perioada AFC Steaua (1998-2003).

În iunie 2020, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a rămas cu palmaresul echipei de fotbal din perioada 1947 şi până în 1998 şi a pierdut perioada cuprinsă între 1998, când secţia de fotbal s-a desprins de CSA, şi 2003, când formaţia a fost preluată de Gigi Becali, potrivit unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia nu era definitivă.

Recursul intentat anul trecut de Asociaţia Salvaţi Steaua şi de clubul cu fosta denumire FC Steaua Bucureşti a fost contestat de CSA Steaua.

În general, Asicaţia Salvaţi Steaua susţine că palamaresul şi marca au revenit Asociaţiei Fotbal Club Steaua, în anul 1998, când secţia de fotbal s-a desprins de CSA Steaua, conform cerinţelor UEFA prinvind dreptul de a evolua în cupele europene pentru cluburile de stat. Ei consideră că structura desprinsă în 1998 şi preluată în 2003 de Gigi Becali, ca Fotbal Club Steaua, este continuatoarea fostei echipe Steaua de până atunci.

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare