MM Stoica a vorbit la superlativ despre Vlad Chiricheş (33 de ani), revenit la FCSB în această vară.
MM Stoica, fascinat de personalitatea unui fotbalist de la FCSB: „Nici Mirel nu avea atâta autoritate în vestiar, chiar are alt statut!” | EXCLUSIV
Oficialul FCSB susţine că nu a văzut niciodată un jucător care să aibă o asemenea autoritate în vestiar.
„Impecabil a jucat Chiricheş. La primul meci pe care l-a jucat complet, cel cu CFR, a făcut o eroare, ok. Sunt trei fotbalişti pe care îi văd şi înainte şi după antrenament mult timp în sală, la prevenţia înainte de antrenament, după la posturi, la stretching, la forţă: Chiricheş, Djokovic, Andrea Compagno. Coman face separat că nu poate face trei antrenamente pe zi, face două, Dawa separat, Octavian a început să meargă şi el, Miculescu înţeleg că merge şi el, Radaslavescu, dar pe cei trei îi văd tot timpul după antrenament în sală, lucrând. Şi Pantea a început.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asta am spus că e un transfer extrem de important. Noi nu am avut, poate nici Mirel nu avea atâta autoritate asupra vestiarului, deşi el avea o foarte mare autoritate, aşa cum are Chiricheş acum. Mirel era apropiat de vârstă de coechipierii lui, că erau Ghionea, Goian, Ogăraru, Opriţa, care erau cam de o vârstă, aici, Chiri are alt statut. E căpitanul echipei naţionale”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
FCSB vrea să programeze încă un meci pe Stadionul Steaua. MM Stoica. ”Am făcut solicitare. Aşteptăm răspuns” | EXCLUSIV
Oficialii de la FCSB sunt nevoiţi să găsească mereu un stadion pentru disputarea partidelor de acasă. Cu Arena Naţională blocată momentan, întrucât cel mai mare stadion al ţării a organizat mai multe evenimente, FCSB s-ar putea lovi de o problemă şi pe Stadionul Steaua, la începutul lunii septembrie, întrucât Steaua evoluează acasă cu echipa de rugby, contra lui CSM Constanţa.
În weekend-ul 2-3 septembrie, FCSB o primeşte acasă, în etapa a opta din Superligă, pe Universitatea Craiova. Deşi în urmă cu câteva zile a declarat că ar fi de acord ca meciul cu oltenii să se dispute chiar pe Stadionul din Bănie, MM Stoica a dat de înţeles că nu există nicio şansă ca acest lucru să se întâmple.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB-ului a declarat că oficialii clubului au înaintat încă o cerere pentru a putea juca pe Stadionul din Ghencea. Până acum, vicecampioana României a jucat doar două meciuri pe Stadionul Steaua de la renovarea acestuia, cu CFR, scor 1-0, şi Nordsjaelland, scor 0-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”(n.r. unde se joacă meciul cu Craiova?) Sperăm să jucăm în Ghencea. S-a făcut solicitare. Aşteptăm răspuns. Clar nu o să jucăm pe Oblemenco”, a spus Mihai Stoica, în exclusivitate pentru Orange Sport.
Afla mai multe despre: mm stoica, vlad chiriches, fcsb