Mihai Stoica (56 de ani), managerul general al FCSB, a venit cu o replică pentru Alexandru Dandea, fotbalistul Rapidului, care a trimis înţepături către formaţia roş-albastră înainte de derby-ul Rapid - FCSB, programat duminică, 15 august, pe Arena Naţională.
MM Stoica, replică pentru Dandea: "Mă bucur că ne-am înfiinţat la timp ca să-l primim să se recupereze la noi!"
Dandea a încins spiritele înainte de derby-ul Rapid - FCSB cu declaraţiile de după victoria obţinută de giuleşteni, scor 1-0, cu FC Argeş. După reacţiile jucătorilor de la FCSB, care i-au promis lui Dandea că vor vorbi mai mult pe teren, a venit şi rândul lui Mihai Stoica să îi răspundă.
Stoica i-a adus aminte lui Dandea că FCSB l-a primit la baza din Berceni pentru a fi tratat de kinetoterapeutul Ovidiu Kurti când a fost accidentat. La acea vreme, Dandea juca la Astra. Oficialul FCSB a reacţionat, ca de obicei, printr-o postare pe pagina de Facebook.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Salut reapariţia Rapidului în prim-planul fotbalului românesc şi mi-aş dori să ne întâlnim de 4 ori sezonul ăsta (glumeţilor, nu 3 în playout şi una în cupă), îl apreciez şi îl respect pe Daniel Niculae, mi-aş dori să avem şi noi un lider ca Săpunaru. Nu mă interesează disputele referitoare la care e adevăratul Rapid, pentru mine e acolo unde sunt suporterii, deci va fi derby. În rest, mă bucur că ne-am înfiinţat la timp şi am avut sala de la Berceni pusă la punct în detaliu, plus pe Ovidiu Kurti cu înaltă calificare. Nu de altceva, dar ca să se recupereze domnul Dandea la noi după accidentarea suferită când făcea parte din lotul Astrei", a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Dandea şi declaraţiile care i-au iritat pe cei de la FCSB
Euforic după victoria cu FC Argeş, a treia pentru Rapid în acest sezon, Alexandru Dandea a făcut o declaraţie care a stârnit orgoliile înainte de derby. Fundaşul în vârstă de 33 de ani a spus că pentru el urmează un simplu meci, din care vrea să ia toate punctele. ”Doar trei puncte atât, nu avem mare rivalitate cu ei. (De ce?) Sunt echipă nou-înfiinţată, după cum zice toată lumea... Ce să zic? Este o echipă foarte bună, o să se întâlnească două echipe bune ale campionatului, soarta se va decide pe teren”, a spus Dandea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dandea, rapid, mihai stoica, fcsb, reactie