Valeriu Răchită a lăudat munca lui Marian Copilu la CFR şi l-a atacat, în direct, pe MM Stoica, managerul FCSB-ului.
Rachită a comparat munca celor doi manageri.
„Managerul de la CFR, Marian Copilu, are mult mai multă putere de decizie decât «copilul» de la FCSB, plângăciosul, care doar plânge şi mai scrie câte ceva pe Facebook. Fac referire la poziţia de manager, dacă eşti manager general ai putere.
Lucrurile se schimbă la FCSB în funcţie de toanele patronului. Dar Marian Copilu este un manager care nu iese în presă, pe care nu îl vedem cu istericale. Îşi face treaba, susţine antrenorul în faţa patronului şi are un cuvânt de spus la aducerea şi plecarea jucătorilor.
Asta înseamnă să fii manager general, aşa, să scrii pe Facebook şi să te mai cerţi cu cineva pe la televizor... ăsta nu e rol de manager, e de bufon. De ce are CFR această serie de 4 titluri? Pentru că este un club structurat profesionist. La FCSB, deşi plătesc sume de bani pe jucători şi vând foarte bine, uite că de 6 ani se uită la alţii cum ridică trofee deasupra capului”, a spus Răchită la Pro X.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CFR Cluj a cucerit un nou titlu în Liga I. Clujenii sunt la al 4-lea consecutiv!
Sezoanele în care CFR a cucerit titlul:
2007/2008
2009/2010
2011/2012
2017/2018
2018/2019
2019/2020
2020/2021
CFR are trecute în CV 7 titluri de campioană. Clujenii se mai pot lăuda cu 4 Cupe ale României şi 4 Supercupe!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marian copilu, mm stoica, fcsb, cfr