You are here:

"Moarte dictatorului!" Scandarea de la un meci de fotbal care a generat un scandal monstru în Iran

"Moarte dictatorului!" Scandarea de la un meci de fotbal care a generat un scandal monstru în Iran

Diverse

Comentarii

Televiziunea naţională din Iran este acuzată de iranieni că a micşorat intenţionat sunetul venit din tribune în anumite momente ale unui meci din campionatul intern, disputat pe stadionul Azadi, din Teheran, pentru a nu se auzi scandările antiregim, relatează AFP.

Pe reţelele de socializare au apărut filmuleţe în care fanii sunt văzuţi scandând. În explicaţiile date filmuleţelor, se notează că spectatorii scandează: “Moarte dictatorului”.

Ieri, în timpul transmisiunii în direct a unui meci de fotbal, volumul sunetului de pe stadion a fost micşorat atât de mult încât puteai crede că se joacă pe o străduţă”, scrie un utilizator de Twitter.

Comentatorii televiziunii iraniene au pus micşorarea volumului sunetului pe seama unei probleme tehnice, fără să ofere alte detalii.

“Au micşorat volumul sunetului ca să nu se audă sloganurile”, a scris altă persoană, tot pe Twitter.

Partida de vineri seară, contând pentru etapa a treia a campionatului Iranului, a fost câştigată cu scorul de 3-0 de echipa Esteghlal în faţa formaţiei Tractor Sazi.

În ultimele săptămâni, în mai multe oraşe din Iran au avut loc manifestaţii şi greve, protestându-se astfel faţă de rata şomajului şi inflaţiei, dar şi a regimului.
 

Afla mai multe despre: dictatoruliranscandalscandare 

viewscnt
Articole similare