You are here:

Modul surprinzător prin care Tuchel şi-a descris prima săptămână la Bayern Munchen. A rostit patru cuvinte în limba engleză: "Chiar mi-aş dori asta"

Modul surprinzător prin care Tuchel şi-a descris prima săptămână la Bayern Munchen. A rostit patru cuvinte în limba engleză: "Chiar mi-aş dori asta"

Bayern Munchen

Comentarii

Thomas Tuchel a vorbit despre prima lui săptămână la conducerea lui Bayern Munchen. Antrenorul german a rezumat totul în patru cuvinte rostite în limba engleză: "Work, eat, sleep, repeat!" ("Munceşti, mănânci, dormi şi o iei de la capăt!").

"În ceea ce priveşte antrenamentele, este ca şi cum am fi avut o singură zi, dar din punct de vedere organizatoric am avut impresia că am avut o lună de muncă. Ne-am dori să absorbim cât mai multe lucruri într-o săptămână. Este foarte solicitant şi, în acelaşi timp, cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Sunt recunoscător că pot avea responsabilităţi la un asemenea nivel", a explicat Thomas Tuchel într-o conferinţă de presă în ajunul meciului de acasă cu Borussia Dortmund, echipă pe care a pregătit-o din 2015 până în 2017.

Tuchel a fost numit în urmă cu exact o săptămână în locul lui Julian Nagelsmann, în perioada în care Bundesliga era întreruptă pentru a lăsa loc meciurilor echipelor naţionale, după ce Bayern, câştigătoarea ultimelor zece ediţii ale campionatului, i-a cedat fotoliul de lider Borussiei Dortmund, care are un avans de un punct înaintea meciului direct de sâmbătă seara.

"Lunile aprilie şi mai sunt foarte importante, dar clubul este obişnuit cu aşa ceva. Va fi multă presiune la club în următoarele opt sau zece săptămâni. Cel mai bine este să fim conştienţi de asta", a spus Tuchel.

Antrenorul german are la dispoziţie toţi jucătorii, în afară de Manuel Neuer şi Lucas Hernandez, care au suferit accidentări de lungă durată, şi de Mathys Tel, victima unei rupturi la aductori.

Afla mai multe despre: tuchel 

viewscnt
Articole similare