Moise Kean este tot mai aproape de o despărţire de Fiorentina, iar situaţia atacantului italian s-a complicat după ultima ofertă primită de club din partea lui Como.
Potrivit informaţiilor apărute în presa din Italia, Kean s-a prezentat cu întârziere la antrenamentul programat miercuri la Viola Park şi nu a participat la şedinţa de pregătire. Fabrizio Romano şi Gianluca Di Marzio au relatat că internaţionalul italian îşi doreşte transferul la Como, echipă care va evolua în premieră în Champions League în sezonul 2026/27.
Clubul din Como ar fi făcut marţi o nouă propunere pentru atacant, în valoare de 40 de milioane de euro, sumă care include şi bonusuri. Fiorentina nu pare însă dispusă să accepte această ofertă şi ar solicita aproximativ 45 de milioane de euro pentru a-i da undă verde transferului.
Situaţia este cu atât mai interesantă cu cât Kean ar fi ajuns deja la un acord cu oficialii lui Como în privinţa contractului şi a condiţiilor personale. Astfel, următoarele zile pot fi decisive pentru mutarea atacantului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kean a început sezonul cu Fiorentina, însă nu a fost titular în partida cu Roma, disputată luni, în prima etapă din Serie A. Formaţia viola a pierdut categoric, scor 0-4, iar atacantul a fost introdus pe teren în repriza secundă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rămâne de văzut dacă Fiorentina va accepta în cele din urmă oferta lui Como sau dacă va insista pentru suma de 45 de milioane de euro.
Sâmbătă, la 19:30, pe Prima Sport 3, Fiorentina primeşte vizita lui Frosinone, în primul meci al lui Bîrligea în tricoul gialloblu.
Afla mai multe despre: fiorentina, como







