Suporterii PSG-ului au cerut demisia conducerii clubului, o premieră de la preluarea grupării franceze de către proprietarii qatarieni în 2011, după noua dezamăgire suferită miercuri în optimile de finală ale Ligii Campionilor în faţa lui Real Madrid (1-0, 1-3).
"Demisia conducerii", a scris Colectivul Ultras Paris (CUP) după eliminarea din Liga Campionilor, îndemnând pe Twitter suporterii să li se alăture "pentru a demonstra nemulţumirea, fără violenţă", cu ocazia meciului din Ligue 1 contra lui Bordeaux, programat duminică.
"Noi ştim că revenirea clubului i se datorează preşedintelui Nasser Al-Khelaifi, nu este nimic personal aici, dar trebuie constatat că el nu este omul momentului. Situaţia obligă la o reorganizare completă la toate nivelurile şi prezenţa zilnică a preşedintelui său", se arată în comunicatul CUP.
Suporterii au mai criticat absenţa proiectului de joc al echipei şi politica directorului sportiv Leonardo, cu transferuri axate pe vedete, dar fără rezultate evidente, precum Lionel Messi, Gianluigi Donnarumma, Sergio Ramos sau Georginio Wijnaldum.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
PSG rămâne însă liderul autoritar al Ligue 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg