Carlos Alcaraz s-a calificat vineri în prima sa finală la Australian Open, într-un mod dramatic, depăşind problemele fizice şi revenind de la un pas de înfrângere pentru a câştiga o semifinală maraton împotriva lui Alexander Zverev.
Jucătorul nr. 1 în clasamentul ATP, Alcaraz l-a învins pe nr. 3 mondial Zverev cu 6-4, 7-6(5), 6-7(3), 6-7(4), 7-5 după cinci ore şi 27 de minute palpitante pe Rod Laver Arena. A fost cea mai lungă semifinală din istoria turneului.
După ce părea să-şi fi revenit din accidentarea la piciorul drept, care l-a afectat de la sfârşitul setului al treilea, spaniolul a revenit de la 3-5 în setul decisiv şi şi-a asigurat prima sa participare în finala de la Melbourne.
Cu această victorie, Alcaraz s-a apropiat la un pas de a deveni cel mai tânăr jucător care reuşeşte Career Grand Slam (câştigând titlul de simplu la toate cele patru turnee majore). Dacă îl va învinge pe Jannik Sinner sau Novak Djokovici în finala de duminică, Alcaraz va prelua acest record de la compatriotul său Rafael Nadal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Între Alcaraz şi acest moment istoric se află însă o confruntare grea cu unul dintre marii săi rivali. Sinner, numărul 2 mondial, este de două ori campion en titre la Melbourne Park, în timp ce Djokovici deţine recordul de 10 titluri la Australian Open.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Longest semifinal in Australian Open history https://t.co/IT1ZlJHpvu
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 30, 2026
Afla mai multe despre: tenis, australian open, zverev, alcaraz








