Cori Gauff, locul 301 WTA, beneficiară a unui wild card, a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge pe tabloul principal la Wimbledon, la vârsta de 15 ani şi 122 de zile, în Era Open, care începe în 1968, informează BBC.
În utimul tur al calificărilor, americanca a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Greet Minnen din Belgia, locul 129 WTA.
În seara dinaintea partidei, Gauff a dat online un test la ştiinţă, la şcoala ei din Florida. Ea este prima jucătoare sub 16 ani pe tabloul principal de la Wimbledon, după Laura Robson, în 2009, dar britanica a jucat atunci pe tablou cu wild card.
În turul I, Gauff a trecut de principala favorită a calificărilor, spaniola Aliona Bolsova, locul 94 WTA, cu scorul de 6-3, 6-4, iar în turul al doilea de rusoaica Valentina Ivahnenko, locul 250 WTA, cu 6-2, 6-3.
Cori Gauff a câştigat turneul de la Roland Garros la simplu juniori, în 2018, şi a fost finalistă în 2017, la 13 ani, la US Open, tot la juniori.
"Serena Williams este motivul pentru care joc tenis şi motivul pentru care tatăl meu a decis să-mi dea o rachetă. Evident că nu-mi pasă cu cine joc. Sunt doar fericită că am ajuns pe tabloul principal, dar mi-ar plăcea să împart terenul cu Serena", a declarat tânăra jucătoare.
În martie, la 15 ani şi o săptămână, Gauff obţinea prima victorie la un turneu WTA, la Miami. Jucătoarea de pe locul 404 mondial atunci a învins-o pe compatrioata sa Caty McNally, 17 ani, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4, în primul tur.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cori gauff, wimbledon