You are here:

Moment uriaş în carieră. Anca Todoni, noua speranţă a tenisului românesc, a cucerit cel mai important trofeu de până acum

Moment uriaş în carieră. Anca Todoni, noua speranţă a tenisului românesc, a cucerit cel mai important trofeu de până acum

Tenis

Comentarii

Tânăra jucătoare română de tenis Anca Todoni (18 ani) a obţinut cel mai important titlu al carierei la turneul ITF de la Osijek (Croaţia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe Lina Gjorcheska (Macedonia de Nord), cu 6-4, 6-3.

Todoni (18 ani, 435 WTA) s-a impus în faţa principalei favorite, Gjorcheska (29 ani, 248 WTA), într-o oră şi 24 de minute.

Anca Todoni a trecut în prima rundă de maghiara Natalia Szabanin, cu 6-0, 6-3, în optimi a dispus de cehoaica Linda Klimovicova, cu 6-4, 6-2, în sferturi a câştigat în faţa altei românce, Ilona Georgiana Ghioroaie, cu 6-2, 6-4, iar în semifinale a învins-o pe croata Tena Lukas cu 7-6 (7/3), 7-6 (7/2).

Todoni mai avea trei titluri ITF în carieră, toate de nivelul W15, câştigate la Antalya (2022), Kranjska Gora (Slovenia) şi Bucureşti, ambele anul acesta.

Afla mai multe despre: anca todoni 

viewscnt
Articole similare