Simona Halep a ajuns la o avere de aproape 30 de milioane de dolari, dar începutul a fost destul de greu pentru ea. Unul dintre foştii ei antrenori a dezvăluit la Telekom Sport prin ce situaţii a trecut Simona ca să ajungă în vârf.
Ascensiunea lui Halep a început să fie urmărită din 2013, atunci când a câştigat şi primele trofee WTA. Ca să ajungă acolo, în top, Simonei nu i-a fost deloc uşor.
Se ştie că părinţii ei au făcut sacrificii uriaşe pentru ca fiica lor să poate face tenis de performanţă. Unul dintre foştii ei antrenori a povestit cum era Halep şi prin ce a trecut pentru a ajunge cea mai bună din lume. Familia ei a întâmpinat mari probleme, după anul 2008, atunci când Simona a câştiga Roland Garrosul la junioare. Atunci a renunţat şi la sponsorul pe care îl avea,susţine Firicel Tomai.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat cum se simţea Halep din punct de vedere mental, Tomai a răspuns: "Era foarte descurajată. Tatăl ei era supărat. Ei când au venit la Bucureşti erau foarte descurajaţi şi au întrerupt şi colaboarea financiară cu domnul sponsor pentru că ea a semnat cu o firmă la Roland Garros după ce a câştigat finala şi treaba asta a făcut-o puţin să se separe de echipa din Constanţa şi a rămas şi fără bani, şi fără nimic."
Firicel Tomai a antrenat-o timp de patru ani pe Halep, din 2008 până în 2012 şi i-a fost alături până a ajuns în top 50 mondial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.