You are here:

Momentul care a dezamăgit-o cel mai tare pe Simona Halep, în timpul meciului cu Swiatek: ”E chiar dureros”. Prima reacţie după ce a fost eliminată de la Indian Wells

Momentul care a dezamăgit-o cel mai tare pe Simona Halep, în timpul meciului cu Swiatek: ”E chiar dureros”. Prima reacţie după ce a fost eliminată de la Indian Wells

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep spune că primul set cu Iga Swiatek, pe care l-a pierdut cu 7-6, a avut un impact asupra ei.

Simona Halep a fost eliminată din semifinale la Indian Wells după ce a pierdut cu 7-6, 6-4 în faţa polonezei Iga Swiatek, numărul 4 mondial.

Sportiva noastră a făcut un meci intens, însă finalul primului set a reprezentat un punct psihologic important în partidă.

Reacţia Simonei Halep după ce a fost eliminată din semifinale la Indian Wells

Primul set dintre Simona Halep şi Iga Swiatek a fost foarte intens. Simona Halep a condus cu 5-4 şi a avut ocazia să-l câştige, dar s-a ajuns la tie-break.

Şi aici, Simona Halep a fost mai tot timpul în avantaj şi a avut 6-4. Ea a pierdut însă următoarele puncte şi setul s-a încheiat cu o mare dezamăgire pentru Simona Halep.

La conferinţa de presă, Haleo a fost întrebată dacă primul set a fost cel mai bun pe care l-a jucat, dar pe care nu ai reuşit să-l câştige. Sportiva noastră a confirmat că a fost un moment psihologic important:

”Da, desigur. Am avut multe şanse şi este chiar dureros când pierzi aşa. Dar totuşi, eram departe (n.r. de finalul meciului), chiar dacă aş fi câştigat primul set. Dar măcar eram mai aproape”, a declarat Simona Halep.

În debutul setului secund, Simona a început să acuze şi probleme medicale. Totuşi, a reuşit să-i pună probleme adversarei, însă a pierdut setul cu 6-4. La final, Simona s-a declarat mulţumită de nivelul la care a ajuns din nou:

”Îmi dă foarte multă încredere acest meci. Am fost foarte aproape şi este prima săptămână când am simţit că revin la nivelul pe care îmi doresc neapărat să-l ating din nou!

A fost un meci bun pentru mine. Sunt recunoscătoare că pot juca din nou la acest nivel, e încurajator pentru viitor”, a mai spus Simona Halep.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare