Ionel Gane s-a hotărât să demisioneze, în urma înfrângerii cu FC Argeş. Imediat după centralul a fluierat finalul partidei, antrenorul s-a dus decis în vestiar ca să-şi anunţe plecarea.
Când s-a hotărât Ione Gane să-şi dea demisia de la Dinamo
Minutele de după rezultatul de luni din "Ştefan cel Mare" au fost decisive pentru banca tehnică a lui Dinamo. După ce a văzut scorul de pe tabela de marcat din partida cu FC Argeş, Ionel Gane s-a decis să-şi dea demisia.
"E un moment în care, tu, ca antrenor, trebuie să iei decizia asta. Sincer, nu mă gândeam înainte de meci. Atât timp cât pregătesc echipa, mă gândesc numai la victorie. Dar în momentul în care am pierdut şi s-a terminat meciul, la câteva minute le-am transmis jucătorilor (n.r. - că pleacă)", a declarat Ionel Gane, la finalul înfrângerii cu FC Argeş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ionel Gane a continuat la Dinamo ca principal, după ce i-a fost secund lui Cosmin Contra. Fostul antrenorul a susţinut că nu regretă că a rămas şi le-a mulţumit suporterilor din DDB.
"Nu regret nimic. A fost o decizie pe care mi-am asumat-o, după plecarea lui Cosmin Contra. Efortul suporterilor a contat foarte mult în această perioadă. Ei m-au făcut să rămân alături de băieţi, să continui. Drept dovadă, am foarte mare respect pentru ce au făcut ei. Mă bucur că am avut posibilitatea aceasta, să rămân, nu regret absolut nimic din tot ce am făcut. Dar sunt momente în care aceste decizii trebuie luate", a mai spus Ionel Gane.
Gigi Mulţescu, noul antrenor după ce Florin Bratu a refuzat
Marţi, au avut loc discuţiile finale, iar Florin Bratu nu a acceptat să lucreze în condiţiile în care Gheorghe Mulţescu ar fi urmat să fie numit director tehnic. Astfel, lupta pentru banca tehnică a lui Dinamo a fost câştigată de Gigi Mulţescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionel gane, dinamo, gigi multescu