Khabib Nurmagomedov a povestit despre surpriza pe care a avut-o după victoria cu Conor McGregor, în octombrie anul trecut, când a fost sunat chiar de Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei a ţinut astfel să-l felicite pentru victoria din MMA.
Khabib Nurmagomedov a surprins pe toată lumea când a reuşit să-l învingă pe Conor McGregor, cel care până atunci domina autoritar în MMA. Victoria a produs entuziasm şi la Kremlin şi Khabib a fost sunat chiar de Vladimir Putin, imediat după meci. Luptătorul MMA a povestit cum a decurs dialogul:
”Ştiţi, după meci era multă securitate, nu chiar securitate, ci mai degrabă poliţie. Pentru că cei de la securitate nu pot face nimic în astfel de situaţii. Aşa că poliţia a venit acolo, ne-au înconjurat şi ne-au escortat la vestiare. Ne-au spus că nu vom pleca prea devreme. Au avut nevoie de 2-3 ore să evacueze arena şi zonele din jurul ei, să se asigure că niciun fan n-a rămas pe acolo. În acest timp, când eram înconjuraţi de poliţie, am primit acest telefon. Nu aveam telefonul la mine. Islam Makhachev avea telefonul la el. Au sunat pe telefonul lui Islam şi au zis că în câteva minute vom primi un telefon de la Vladimir Putin.
M-a sunat în acest context, m-a întebat cum stau lucrurile. I-am zis că totul e bine, dar suntem înconjuraţi. Putin m-a felicitat şi mi-a zis că a urmărit meciul. Mi-a spus că ar trebui să-mi controlez emoţiile şi să nu dau atenţie provocărilor. Mi-a zis: ”te aşteptăm acasă!” Am vorbit aproximativ un minut. A fost foarte plăcut. Într-un astfel de moment greu să fii sunat de nimeni altul decât preşedintele, să te felicite, să-ţi arate susţinere... A fost foarte plăcut”, a dezvăluit Khabib Nurmagomedov.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vladimir putin, khabib nurmagomedov