AS Roma se află în SUA, acolo unde participă la turneul amical de lux International Champions Cup. Monchi, omul care se ocupă de transferuri, a participat la o conferinţă de presă în care a vorbit despre ţintele romanilor din această pauză de mercato.
Presa din Belgia, dar şi cea din Italia au scris azi că unul dintre jucătorii care ar putea semna cu Roma în viitorul apropiat este Dennis Man. Monchi le-a dezvăluit jurnaliştilor un singur nume însă, cel al mijlocaşului defensiv Steven N'Zonzi, de la fosta sa echipă FC Sevilla.
Directorul sportiv al Romei a lăsat să se înţeleagă însă faptul că alţi fotbalişti, cărora nu a vrut să le pronunţe numele, sunt mai aproape de a semna cu gruparea italiană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Vorbim mult despre el, dar şi despre alţi jucători. Verificăm piaţa în anumite compartimente, iar unul dintre ele este mijlocul terenului. N'Zonzi e un jucător pe care îl urmărim. Nu e singurul însă. Nici măcar cel mai apropiat de a semna cu noi. Îi apreciem profilul şi calităţile pe care le are, dar asta nu înseamnă că va semna cu AS Roma. Treaba mea este să fac din Roma o echipă cât mai puternică şi voi lucra în direcţia asta până la final. Dorm foarte puţin noaptea” - a spus Monchi, directorul sportiv,al clubului de pe Olimpico, într-o conferinţă de presă la Boston.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.