Vincenzo Montella (52 de ani), selecţionerul Turciei, a reacţionat după eliminarea prematură de la Cupa Mondială 2026.
Turcia a pierdut primele două meciuri din grupa de la Cupa Mondială, 0-2 cu Australia, 0-1 cu Paraguay, şi va părăsi turneul final la finalul fazei grupelor. După eşecul usturător, Montella a găsit cu greu explicaţii şi s-a rezumat să spună că îi pare rău pentru felul în care se vor termina lucrurile.
Reacţia selecţionerului Turciei după eliminarea de la Cupa Mondială
Montella a spus că n-are ce să le reproşeze jucătorilor şi şi-a cerut scuze, în numele Turciei şi a federaţiei turceşti, pentru că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor mari pe care naţionala din "Ţara Semilunei" le crease la acest turneu.
”Îmi pare foarte rău. În numele naţiunii noastre, au existat aşteptări mari. Şi noi aveam aşteptări foarte mari. Îmi pare foarte rău şi în numele federaţiei noastre. Ştiu foarte bine cât de mult au muncit jucătorii noştri. În mod normal, se întâmplă o dată la 50 de meciuri să iasă aşa ceva.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În două meciuri sunt 65 de şuturi, nici nu vreau să mai vorbesc despre posesia mingii. Destinul nu a fost de partea noastră. Le-am spus jucătorilor: 'aţi dat totul'. Eu nu spun 'acesta ar fi putut face mai mult, acesta ar fi putut face mai bine'.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Eu mă uit mereu la ambiţia fotbalistului. Toţi au luptat incredibil. A existat o dorinţă incredibilă. În procesul de lucru continuu, toată lumea a muncit, toată lumea a depus eforturi mari, dar din păcate nu a fost suficient”, a declarat Montella, conform presei din Turcia.
Turcia - Paraguay 0-1. Turcii, eliminaţi
Reprezentativa Paraguayului a învins, sâmbătă, la Santa Clara, selecţionata Turciei, scor 1-0, în etapa a doua a grupei D de la Cupa Mondială.
Galarza a deschis scorul în secunda 65, acesta fiind cel mai rapid gol al Cupei Mondiale până în prezent.
Din minutul 45+3, Paraguay a jucat în inferioritate numerică, după ce Miguel Almiron a fost eliminat, deoarece şi-a ţinut mâna la gură într-o discuţie cu un adversar.
Turcia: Cakir - Muldur, Demiral, Bardakci (Kokcu - 86), Kadioglu (Elmali - 71) - Yuksek (Uzun - 60), Calhanoglu - Akgun (Gul - 60), Guler, Yildiz - Akturkoglu (Ylmaz - 46)
Paraguay: Gill - Caceres (Maidana - 81), G. Gomez (Velazquez - 67), Alderete, Alonso - D. Gomez, Cubas, Galarza, Almiron - Pitta (Bobadilla - 46), Enciso
Pe stadionul Levi's din Santa Clara, SUA, arbitrul meciului a fost Ivan Barton din El Salvador.
În primul meci al grupei D, SUA a învins Australia, scor 2-0, şi este deja calificată în 16-imi.
În clasament, SUA are 6 puncte, Australia şi Paraguay câte 3, iar Turcia nu are niciun punct.
În ultima etapă a grupei D, la 26 iunie, de la ora 05.00, se dispută meciurile Paraguay - Australia şi Turcia - SUA.
Afla mai multe despre: vincenzo montella, turcia, reactie, eliminare, cupa mondiala 2026







