Fotbaliştii naţionalei României se reunesc la începutul acestei săptămâni pentru meciurile cu Bosnia şi San Marino, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Cei trei români de la Pisa, clubul din Serie B, întârzie la reunire, întrucât aeronava cu care urmau să ajungă la Bucureşti are o defecţiune tehnică.
Românii convocaţi de la Pisa întârzie la reunire! Angajatul companiei aeriene: "Am pierdut lichidul hidraulic"
Echipa naţională reia meciurile oficiale, iar de această dată în joc este calificarea la Cupa Mondială din 2026.
România - Bosnia şi Herţegovina, vineri, de la 21:45, şi San Marino - România, luni, de la 21:45, sunt primele meciuri ale tricolorilor care se strâng la Mogoşoaia în aceste zile.
Mircea Lucescu are probleme din cauza accidentărilor suferite de nişte jucători importanţi şi lotul României a suferit modificări.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei trei români convocaţi de la Pisa, atacantul lateral Olimpiu Moruţan (25 de ani), mijlocaşul Marius Marin (26 de ani) şi fundaşul Adrian Rus (28 de ani), întârzie, din cauza unor probleme tehnice ale aeronavei, conform surselor Orangesport.ro.
Luni, cursa de la Pisa programată pentru 15:15 a fost amânată şi reprogramată pentru 21:30.
Aeronava a suferit o defecţiune la sol, iar un angajat al companiei s-a arătat recunoscător că problema nu a apărut în timpul zborului.
Toţi pasagerii, printre care Olimpiu Moruţan, Marius Marin şi Adrian Rus, au ascultat anunţul şi au urmat instrucţiunile echipajului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Nu am veşti bune pentru dumneavoastră. După ce am pornit motoarele am pierdut tot lichidul hidraulic dintr-un sistem dintre cele trei ale aeronavei şi de aceea a trebuit să ne întoarcem într-o poziţie de parcare. Vor fi aduse scări şi autobuze, veţi fi debarcaţi şi aduşi înapoi în terminal.
Din păcate nu pot să vă spun cât va dura întregul proces. O echipă tehnică va trebui să vină să vadă ce s-a întâmplat. Probabil una dintre reţelele hidraulice a cedat, de aceea s-a pierdut tot lichidul şi va dura până se va schimba, până se va umple, dar nu vă pot oferi un termen, din păcate. Când îl voi avea, atunci voi veni în terminal şi vă anunţ.
Încă o dată îmi pare rău, dar eu sunt foarte fericit că s-a întâmplat la sol şi nu în aer şi este doar o întârziere a zborului", a transmis angajatul companiei.
- Citește și
- Gigi Becali nu o bagă pe Rapid în lupta la titlu. Singurele echipe care îl sperie: ”Una e puternică, alta e tehnică, dar noi le avem pe ambele”
- BREAKING NEWS | Adrian Mutu a părăsit-o pe Petrolul! Prima reacţie a "Briliantului": "A fost o perioadă intensă. Contextul nu a fost favorabil"
- Cine este angajatul FCSB acuzat de Rapid că i-a înjurat ca un ”birjar”: ”Şumudică mi-a zis: «Ce, mă, eşti smardoi?». Am stat în spatele porţii”
- "Am arătat că suntem o echipă bună". Florin Niţă, optimist înainte de România - Bosnia şi Herţegovina: "Să facem o treabă bună"
- Se schimbă şi soarta echipei de fotbal? CSA Steaua Bucureşti are un comandant nou: "E convins că o să facă faţă cu succes misiunii"
- "I-ai spus lui Charalambous că Rapid a jucat pentru CFR?". Marius Şumudică a clarificat situaţia: "Asta le-am zis"
- OFICIAL | Un mare atacant din ultimul deceniu şi-a anunţat retragerea. A jucat la cluburi uriaşe şi a câştigat patru trofee Europa League
- Şumudică a cerut intervenţia FRF, iar MM Stoica a tranşat subiectul: "Fiţi bărbaţi! Fac parte din folclorul galeriilor"
- Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape cinci ani de la pauza anunţată! "Mai dau o şansă". Campioana revine
- Sergio Ramos, eliminat la Monterrey după ce şi-a lovit un adversar: "Era clar că nu voi părăsi această Ligă fără un cartonaş roşu"
- OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf, demis în Tunisia. Antrenorul a obţinut performanţe impresionante, dar tot a fost dată afară de Esperance de Tunis
Afla mai multe despre: marius marin, olimpiu morutan, adrian rus, meciuri echipa nationala romania