Clubul U Craiova 1948 a anunţat, miercuri, prelungirea contractului jucătorului argentinian Juan Bauza.
Juan Bauza este unul dintre cei mai buni fotbalişti din Liga 1, iar prestaţiile sale au atras priviri de la cluburil mari. Adrian Mititelu ţine "cu dinţii" de "perla" şi i-a prelungit contractul cu o claudă de reziliere uriaşă! Fotbalistul din Argentina nu e de vânzare pentru cluburile din România, chiar dacă e dorit de FCSB, U Craiova şi Rapid.
Noul acord este valabil până în 2025 şi are o clauză de reziliere de 8 milioane de euro!
Bauza este legitimat la gruparea olteană din mai 2021.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”După cum am vorbit cu patronul echipei, sunt foarte fericit. Înseamnă foarte mult pentru mine. De când am venit la U Craiova 1948 am fost tratat foarte bine. Mă simt ca la mine acasă.
La momentul actual sunt concentrat doar pe echipă, să joc, să luptăm. Avem un obiectiv: să intrăm play-off. Avem o echipă mare şi un antrenor pe măsură. Cred că putem reuşi, şi după ce ne vom îndeplini obiectivul, să ne luptăm pentru titlu. Sunt foarte fericit, sunt ca la mine acasă, după cum ţi-am zis.
Pe lângă acest lucru, a venit şi mama mea aici, urmează să ajungă şi tatăl meu. Mă simt cu adevărat împlinit”, a declarat Juan Bauza.
Bauza a ajuns prima dată în România în 2020, la Csikszereda, iar din iulie 2021 evoluează pentru FCU Craiova. În Liga 1, argentinianul a reuşit 5 goluri şi 7 pase decisive în 29 de meciuri oficiale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 350.000 de euro este cota de piaţă a lui Juan Bauza în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Afla mai multe despre: bauza, u craiova 1948