You are here:

Motivul pentru care FCSB a fost umilită în Conference League! ”Au fost făcute schimbări idioate! E jucăria lui Becali! Nu are consiliu de adminstraţie!”

Motivul pentru care FCSB a fost umilită în Conference League! ”Au fost făcute schimbări idioate! E jucăria lui Becali! Nu are consiliu de adminstraţie!”

FCSB

Comentarii

Formaţia FCSB a fost eliminată, joi, în turul doi preliminar al Conference League, de echipa din Kazahstan Şahtior Karagandî, scor 5-3 la loviturile de departajare în meciul retur disputat în Armenia, la Erevan.

La sfârşitul partidei, Dumitru Dragomir a vorbit despre umilinţa istorică trăită de FCSB şi a spus că schimbările au fost făcute greşit de Becali, dar nimeni nu îl poate condamna, deoarece este echipa lui şi aşa a înţeles el capitalismul. 

”Lucrurile făcute au fost asumate. Da, mă aşteptam. Tinerii de la Steaua nu sunt obişnuiţi cu competiţiile mari. Sub presiune nu ştiu să joace, iar presiunea şi oboseala şi-au spus cuvântul, plus schimbările idioate care au fost făcute. Dar nu trebuie criticat Gigi Becali. Acesta este capitalismul, el aşa l-a înţeles. Este jucăria lui, face ce vrea. 

Dumitru Dragomir: ”El nu are consiliu de administraţie. Este jucăria lui, face ce vrea!”

Nu asociaţi echipa lui Becali cu fotbalul românesc. Nu are nicio treabă. În primul rând, nimeni din politic nu a ajutat sportul românesc. Greşelile sunt asumate de el. Recunoaşte că a fost dezastru. Cred că schimbările au fost făcute doar de el. Todoran nu are absolut nicio vină în chestia asta. Secunzii nu au nicio vină. 

Toată lumea se leagă de schimbările lui Becali. Şi eu spun ca aici se greşeşte, dar nu aveţi ce să îi faceţi. Sunt banii lui, el e patron. Acesta este capitalismul. Că îl înţelege unul greşit şi altul bine, asta e altceva. 

E jucăria lui. El cumpără şi dă afara pe cine vrea pentru că el e patronul, măi, oameni buni. El nu are consiliu de administraţie. Spunea cineva ca să intervină MM Stoica. Cine să intervină, bă, la Gigi Becali. Păi, voi înseamnă că nu îl cunoaşteţi”, a spus Dumitru Dragomir, la PRO X. 

FCSB a pierdut calificarea la loviturile de la 11 metri

În tur, scorul a fost 1-0 pentru FCSB. La finalul prelungirilor de la Erevan, scorul a fost 2-1 pentru formaţia din Kazahstan. Au marcat: Gabyshev ’11, Tattybayev ‘90+1 / Coman ‘76. La loviturile de departajare, pentru FCSB au marcat Coman, Al. Creţu şi Vucur. A ratat Moruţan. Pentru Şahtior Karagandî au marcat Rustemovic, Bukorac, Graf, Atanaskoski şi Tattybayev.

Decizia cu privire la locul de disputare a fost luată odată cu introducerea Kazahstanului pe lista roşie, ca urmare a creşterii numărului de infectări cu COVID-19 din această ţară.

Afla mai multe despre: fcsb-becali-conference league-dragomir 

viewscnt
Articole similare