Dinamo negociază în aceste zile revenirea atacantului Gicu Grozav în Ştefan cel Mare, după trei ani, însă cele două părţi nu au ajuns încă la un numitor comun.
Din informaţiile Telekom Sport, transferul atacantului de 27 de ani întârzie din cauza anumitor clauze pe care şi le doreşte jucătorul, clauze pe care Dinamo nu le-a acceptat deocamdată. O altă piedică la negocieri a fost reprezentată de dorinţa atacantului de a primi o primă de instalare cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de euro. Deşi suporterii dinamovişti au sărit în ajutor şi au anunţat că sunt dispuşi să plătească prima de instalare cerută de Grozav, din banii strânşi până acum în programul DDB, conducerea clubului a refuzat ajutorul fanilor. Chiar şi aşa, Grozav ar fi dispus să accepte să semneze cu Dinamo, însă dacă i se respectă clauzele respective.
Secretarul general al clubului Dinamo, Bogdan Bălănescu, a vorbit la Telekom Sport despre situaţia transferului lui Grozav.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Astăzi avem un meci foarte important. De mâine dimineaţă vom vedea ce avem de făcut. Nu ştiu dacă este cadru legal să accepte banii. Ei fac parte din consiliul de administraţie al clubului, ei pot aduce venituri la club prin acel program DDB, ceea ce va face Dinamo cu banii rezultaţi, cu bani sponsorilor e decizia conducerii", a declarat secretarul general al clubului Dinamo, Bogdan Bălănescu, la Telekom Sport.
Grozav s-a despărţit în această vară de Bursaspor şi este liber de contract. Grozav a mai jucat la Dinamo în partea a doua a sezonului 2014/2015, timp în care a marcat patru goluri în 13 apariţii. De-a lungul carierei, atacantul a mai evoluat la Unirea Alba Iulia, Standard Liege, U Cluj, Petrolul, Terek Groznîi, Karabukspor şi Bursaspor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.