U Craiova 1948 s-a despărţit de Nicolo Napoli pentru a opta oară. Anunţul neaşteptat a fost făcut, marţi, de clubul oltean.
Continuă relaţia cu năbădăi dintre Nicolo Napoli şi Adrian Mititelu. Italianul s-a despărţit, încă o dată, de echipa pe care a antrenat-o în mai multe rânduri. Instalat în ianuarie, principalul a rezistat doar jumătate de an şi a plecat după ce i-a expirat contractul.
Oficialul oltenilor, Marcel Puşcaş, a explicat motivul pentru care cele două părţi nu s-au înţeles. Antrenorul italian a decis să nu accepte condiţiile patronului din Bănie.
Mititelu a dorit să includă în contract o clauză în care antrenorul putea fi demis până în etapa cu numărul 10, dacă echipa nu s-ar fi aflat în primele 10 echipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu a acceptat o clauză contractuală pe care patronul a pus-o tuturor antrenorilor!”
”Au fost negocieri şi o variantă de contract înainte de a se pleca în vacanţa de două săptămâni şi părţile au avut timp să analizeze toate condiţiile. Timp de o lună au fost o serie de negocieri între patron şi Nicolo Napoli, iar acesta nu a acceptat o clauză contractuală pe care patronul a pus-o tuturor antrenorilor care au fost în sezonul trecut, le-a pus clauze şi lui Stoican, şi lui Mutu, şi lui Trică.
Mai exact, contractul se desfăşura pe un an de zile, iar până în etapa a 10-a echipa trebuia să se regăsească în primele 8 din clasament, iar până la sfârşitul campionatului să fie pe locul 6, obiectivul nostru declarat fiind accederea în play-off.
Se pare că domnul Napoli nu a acceptat aceste condiţii, iar condiţiile salariale, nu s-a pus niciodată problema de bani sau de clauze financiare. Pur şi simplu aceste lucruri au fost refuzate, iar ambele părţi au decis să încheie colaborarea”, a declarat Marcel Puşcaş la Sport Total FM.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc u craiova-napoli-liga 1