You are here:

Motivul pentru care Sorin Cârţu nu crede în şansele României de a ajunge la Campionatul Mondial: ”De 10-15 ani se vede această lipsă” | EXCLUSIV

Motivul pentru care Sorin Cârţu nu crede în şansele României de a ajunge la Campionatul Mondial: ”De 10-15 ani se vede această lipsă” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Printr-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Sport Center de pe Telekom Sport, Sorin Cârţu a vorbit despre şansele României de a ajunge la Mondialul din Qatar, sau măcar la baraj.

În ciuda eşecului din Germania, România a rămas cu şanse realiste de a prinde locul secund în grupa de calificări la Mondial. Atât timp cât nemţii îşi câştigă meciurile rămase, iar ”tricolorii” fac la fel, selecţionata lui Mirel Rădoi ar prinde locul de baraj, dar Sorin Câtţu nu este optimist.

După ce a vorbit despre ”circul” de la coferinţa de presă, când Mirel Rădoi l-a chemat pe Andrei Ivan în faţa presei, preşedintele Universităţii Craiova a discutat despre şansele României de a prinde locul doi în grupă. Oficialul formaţiei oltene a afirmat că nu crede în calificarea României, întrucât nu vede cum jucătorii lui Rădoi ar putea trece prin ultimele trei meciuri fără să se împiedice.

Deşi ”tricolorii” mai au de înfruntat Armenia, Islanda şi Liechtenstein, formaţii în faţa cărora sunt favoriţi, Cârţu aminteşte de alte eşecuri recente ale României şi susţine că lipsa unui atacant veritabil va fi motivul pentru eşecul selecţionatei conduse de Mirel Rădoi.

Motivul pentru care Sorin Cârţu nu crede în şansele României de a ajunge la Mondial

Mâine e mâine, după vine partida cu Liechtenstein şi nişte partide care trebuie luate toate în ansamblu. Trebuie să luăm nouă puncte. Dacă avem obiectivul să luăm măcar locul doi, că nu aveam obiectivul să luăm locul Germaniei, doar aşa putem atinge obiectivul.

E cam greu să facem acest lucru, pentru că România, din ce a arătat ultimii trei ani... Echipa noastră naţională nu a arătat ce trebuie. Şi cu Suedia şi cu Norvegia nu am arătat ce trebuie.

Sunt Armenia, Liechtenstein şi Islanda, ar trebui să luăm toate punctele, dar nu am această covingere că vom reuşi, nu avem atacanţi de joc poziţional. Starea fotbalului românesc e aşa, de 10-15 ani, se observă lipsa atacantului”, a declarat Sorin Cârţu, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: echipa naţionalăsorin cârţuromânia 

viewscnt
Articole similare