Tehnicianul echipei AS Roma, Jose Mourinho, i-a dăruit lui Felix Afena-Gyan o pereche de ghete, el respectându-şi astfel promisiunea faţă de fotbalist după ce acesta a înscris două goluri la meciul cu Genoa, din Serie A.
Duminică seară, Afena-Gyan a adus victoria echipei sale, scor 2-0, în deplasare, înscriind în minutele 82 şi 90+4.
După meci, Mourinho a mărturisit că i-a promis jucătorului o pereche de ghete scumpe dacă înscrie. “Am promis că îi cumpăr lui Felix ghetele care îi plac mult, care sunt scumpe, costă 800 de euro, aşa că a alergat către mine şi mi-a spus să nu uit. Mâine dimineaţă, primul lucru pe care îl voi face va fi să merg să îi cumpăr ghetele”, a declarat tehnicianul duminică seară.
Luni, portughezul şi-a respectat promisiunea şi i-a dăruit ghetele dorite jucătorului ghanez în vârstă de 18 ani. Afena-Gyan l-a îmbrăţişat pe tehnician, încântat de cadou, dar şi oarecum stânjenit, după care, la cererea celui care a imortalizat momentul, a şi dansat puţin încălţat cu noile sale ghete.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Promessa mantenuta: #Mourinho ha regalato le scarpe a @ohenegyanfelix9! #ASRoma #Felix pic.twitter.com/1rmndJw8kg
— Jacopo Aliprandi (@AliprandiJacopo) November 22, 2021
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jose mourinho, as roma