FC Voluntari a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa FC Dinamo, în ultimul meci al etapei XVI-a Ligii 1.
Dinamo a condus cu 1-0, prin golul marcat de Sorescu în minutul 5. Pentru gazde au înscris Raţă ’18 şi Gheorghe ’65. În minutul 81, Sorescu a doborât accidental un fotograf care se afla la marginea terenului.
Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan, a fost supărat la sfârşitul meciului şi a declarat că se aşteaptă ca jucătorii să aibă altă atitudine, după ce campionatul a luat pauză. El nu este mulţumit nici de jucătorii care au venit în mandatul lui Mircea Rednic, spunând că nu s-a văzut nicio schimbare. De asemenea, oficialul din Ştefan cel Mare îşi doreşte o victorie în etapa viitoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mircea Rednic a mai adus 5 jucători şi nu se schimbă nimic în teren şi la echipă!”
”E un deja-vu la Dinamo, din păcate. Până acum, se întâmpla de multe ori ca în minutul 20 să fie 2-0 pentru adversar. De data asta am condus noi, dar pe o scădere a nivelului de joc am luat primul gol. După aceea, am luat şi al doilea gol. Cei care sunt datori sunt jucătorii. Administraţia a reuşit să dea salariile la zi, un lucru care nu e normal în Liga 1, am reuşit să deblocăm transferurile, azi s-a aprobat planul de reorganizare şi am scăpat şi de depunctarea de 9 puncte.
Fără punctele alea, eram la -1 şi poate nu mai aveam nicio şansă. Cei care sunt foarte datori faţă de club, faţă de fani, faţă de meseria lor sunt fotbaliştii. Nu-mi place să critic, dar nu e acea stare de spirit pentru obţinerea victoriei. E şi un blocaj mental după atâtea meciuri fără puncte, cred că ultima victoria a fost prin 2 august, deci sunt atâtea luni de când nu s-a obţinut o victorie. Sunt nişte cifre foarte proaste, foarte dezonorante pentru noi şi fotbalişti. Ei ar trebui să fie cei care să se lupte în teren, să conteze mai mult şi să aducă puncte. Am adus 8-9 jucători, a venit Mircea Rednic, a mai adus 5 jucători şi totuşi nu se schimbă nimic în teren şi la echipă. Sunt îngrijorat şi foarte nemulţumit.
Sper că se vor îndrepta lucrurile, deşi, la un moment dat, azi am jucat mult mai bine, am avut ceva ocazii, dar ne-am tăiat. Am avut şi pauza de două săptămâni. Deşi Voluntari e echipă bună, aşteptam măcar un egal, dar se pare că m-am înşelat. Ce pot să zici când avem numai 8 puncte şi ultima victorie în 2 august? Pot să-i laud? Nu administraţia are cea mai mare vină pentru că noi am obţinut nişte succese.
Nu cred că nu vor, n-au de ce să nu-şi dorească să câştige. E un blocaj şi mental, dar nu numai asta. Eu refuz să cred că e lipsă de valoare a lotului, eu cred că echipa joacă mult sub valoarea individuală a jucătorilor. Poate unii sunt foşti jucători. Sunt multe de analizat şi încerc să mă abţin. Lipsesc multe, acea dorinţă de a câştiga, acea îndârjire pentru balon. Suntem o echipă fără vlagă şi destul de moale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu putem să aducem 100 de jucători. E foarte greu să-i omogenizezi. Am sperat ca această pauză să aducă o schimbare. Acum sperăm ca după vacanţa de iarnă, dar să nu fie prea târziu. Sigur va fi o schimbare în pauza de iarnă. Tot sperăm că la următoarea pauză, însă trebuia azi. Mircea Rednic pregăteşte foarte bine echipa, antrenamentele sunt frumoase, e o atmosferă foarte bună, dar când să ne dăm examenul nu mai trecem. Eu zic că deja e alarmantă situaţia, dar nu e pierdută. Trebuie să muncim în continuare, să ne omogenizăm şi să vină un declic. Eu sper să fie etapa viitoare, când trebuie să câştigăm. Sperăm să jucăm ca în prima repriză de azi şi poate vom câştiga”, a mai spus Mureşan, după partida de la Voluntari.
Dinamo are 13 meciuri fără victorie în Liga 1, iar problema retrogradării devine tot mai mare.
Clasamentul Ligii 1 la finalul etapei a XVI-a:
1. CFR Cluj – 42 de puncte
2. FCSB – 34 de puncte
3. Universitatea Craiova – 28 de puncte
4. FC Voluntari – 28 de puncte
5. FC Rapid – 27 de puncte
6. FC Botoşani – 27 de puncte
7. Farul Constanţa – 25 de puncte
8. UTA Arad – 25 de puncte
9. FC Argeş – 24 de puncte
10. Chindia Târgovişte – 18 puncte
11. Sepsi – 17 puncte
12. CS Mioveni – 16 puncte
13. Gaz Metan Mediaş – 15 puncte
14. U Craiova 1948 – 14 puncte
15. FC Dinamo - 8 puncte
16. Academica Clinceni – 4 puncte.
Afla mai multe despre: iuliu mureşan-dinamo-fc voluntari