Odată cu prezentarea noilor jucători de la Dinamo, Iuliu Mureşan a susţinut o conferinţă de presă, în care a oferit ultimele detalii despre transferurile pe care le-ar mai putea efectua formaţia din Ştefan cel Mare.
Dinamo a reuşit să scape de interdicţia la transferuri pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, iar ”câinii” au adus câteva întăriri foarte importante. Nu mai puţin de opt fotbalişti au adus ”câinii” pe finalul perioadei de transferuri, Plamen Iliev, Cosmin Matei, Mirko Ivanovski, Cătălin Itu, Cătălin Ţîră, Constantin Nica, Răzvan Popa şi Gabi Torje.
Dintr-un lot asamblat în grabă, din juniori şi fotbalişti de la echipa secundă, Dinamo pare a fi o echipă de mijlocul clasamentului. Formaţia din Ştefan cel Mare a încheiat, mai mult sau mai puţin cu transferurile, iar şi Deian Sorescu va rămâne, cel mai probabil, sub conducerea lui Dario Bonetti, a dezvăluit administratorul special al clubului, Iuliu Mureşan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mureşan, ultimele detalii despre venirile şi plecările de la Dinamo
”Campania de achiziţii nu pot să zic că neapărat s-a închieat, dar 90% probabil că s-a încheiat. Mai avem discuţii cu un singur jucător, pe un anumit post, dacă o să reuşim să îl aducem... Eu sunt mulţumit de jucătorii pe care i-am adus.
Noi abia acum am îmbunătăţit lotul cu transferurile pe care le-am făcut, FCSB are şi avantajul că sunt mai omogeni. Sunt convins că vor fi determinaţi, şi determinarea noastră va fi peste cea a jucătorilor FCSB. Şi pe asta mă bazez, că o să fie un meci bun.
(n.r. Sorescu) Avem foarte mare nevoie de el, nu ştiu dacă mai este posibilitatea să se transfere, pentru că au rămas foarte puţine campionate unde mai poţi să te transferi.
(n.r. despe Cristi Balaj) E un bun organizator, cum s-a văzut şi pe funcţia care este acum, a făcut treabă şi s-a implicat foarte tare. Dacă va veni la CFR preşedinte, sunt convins că va face acelaşi lucru şi o să facă o treabă bună. Punem preţ pe Cupă pentru că nouă nu ne rămân prea multe posibilităţi de a câştiga trofee”, a declarat Iuliu Mureşan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- "Au mai fost tentative să revin!". Budescu e gata să demonstreze din nou la FCSB: "După 30 de ani m-am apucat cu adevărat de fotbal"
- Panduru îi ia apărarea lui Markovic: ”El nu are nicio vină. În patru luni, a făcut un salt uriaş, peste patru luni poate vorbim despre alt jucător” | EXCLUSIV
- Klopp a pus ochii pe noua perlă a Spaniei. Transferul de 50 de milioane de euro la care Liverpool lucrează în secret
Afla mai multe despre: dinamo, iuliu mureşan, deian sorescu